Biserica din satul Vadu Roșca, filie a Parohiei vrâncene „Sfântul Gheorghe” – Vulturu, a fost sfințită duminică, 10 septembrie 2023, după ce a trecut printr-o serie de lucrări de restaurare și înfrumusețare. Slujba de târnosire a lăcașului de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Chiriarhul a săvârșit apoi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi, între care s-au aflat: pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. paroh Marian-Nicolae Lazăr, pr. Vasile Chiriță, de la Parohia Vulturu de Jos, pr. Daniel Teodorescu, de la Parohia Vulturu de Sus, și pr. Laurențiu Enache, de la Parohia Hângulești. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a reliefat înțelesurile fragmentului evanghelic al Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ioan 3, 13-17), care ne înfățișează o parte din convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim.
La final, părintele paroh Marian-Nicolae Lazăr a fost hirotesit iconom stavrofor, iar domnul Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu, și alți binefăcători au primit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și icoane. De asemenea, pr. paroh i-a dăruit Ierarhului locului o icoană a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Tot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat lucrările de renovare a casei praznicale din vecinătatea sfântului lăcaș, efectuate în ultimii trei ani.
Biserica din localitatea Vadu Roșca a fost construită între anii 1928-1930. În perioada 1984-1990, lăcașul de închinare a trecut prin mai multe etape de consolidare și restaurare, fiind împodobit cu pictură nouă, în tehnica frescă. Prin osteneala actualului paroh, ajutat de enoriași, între anii 2021-2023, s-au executat ample lucrări de renovare a bisericii, constând în: vopsirea învelitorii acoperișului, anveloparea turlei și a pereților interiori, restaurarea picturii și a catapetesmei, extinderea soleei, înlocuirea instalației termice și a pardoselii, rezidirea Sfintei Mese și a Proscomidiarului, refacerea veșmântarului, a pridvorului și a cafasului, înlocuirea ușilor exterioare și dotarea lăcașului de rugăciune cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice.