Pentru a evidenția diversitatea și vitalitatea Francofoniei, și în acest an, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, am continuat activitățile lingvistice inedite reunite sub tema acestei ediții: „Mă educ, deci acționez”, pentru a sublinia rolul central al educației în dezvoltarea durabilă și în comuniunea de la toate nivelurile.

Catedra de limbi moderne a continuat astfel tradiția ultimului deceniu de a sărbători, conform specificului vocațional al liceului, Ziua Internațională a Francofoniei, pe 20 martie, alături de alte instituții culturale și educaționale din cele 88 de state membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei.

În acest scop, elevii clasei a XI-a, împreună cu profesorul de limba franceză, Pr. Cristian Dima, și cu profesorul de muzică bisericească, Arhid. Daniel Dumitrică, s-au reunit astăzi, 20 martie 2025, în Paraclisul arhiepiscopal dedicat seminariștilor, pentru a săvârși Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această limbă, dând astfel glas preacinstirii Maicii Domnului, așa cum o fac ortodocșii francofoni, de pe alte meleaguri, în viața lor religioasă cotidiană.

A fost, de asemenea, un prilej de a pune în evidență universalitatea Ortodoxiei, întemeiată pe baze multilingve încă de la fondarea Bisericii văzute (Fapte 2, 2-11), și de a încredința pe cei care au acum oportunitatea de a studia dincolo de granițe și de a se forma în „societatea cunoașterii” că „Duhul suflă unde voiește” (cf. Ioan 3, 8) și că există viață duhovnicească și liturgică și în țări care nu sunt, de obicei, asociate, istoric sau biblic, cu duhul Ortodoxiei.

În plus, am subliniat contribuția modelului educațional francez la consolidarea sistemului de învățământ românesc, începând cu reformatorul Spiru Haret – primul român doctor la Sorbona –, dar și a unei întregi pleiade de intelectuali români care, școliți în universitățile de la Paris sau Montpellier, s-au întors în țară pentru a pune în practică noi idei de reînnoire socială și politică, dar și pentru a articula cultura și limba română cu creuzetul latin dezvoltat generos în orașele universitare ale Franței.

Momentul de slujire și învățare se înscrie în agenda acestui eveniment internațional (https://openagenda.com/fr/20mars2025/events/acathiste-a-la-mere-de-dieu), alături de mii de astfel de evenimente culturale și educaționale menite să celebreze valorile promovate de francofonie, precum și tezaurul inestimabil al limbii franceze, fie ca limbă maternă, fie ca limbă străină.

Fiind a cincea limbă cea mai folosită la nivel mondial, vorbită în 47 de țări, pe cinci continente, limba franceză este limba oficială a 247 de milioane de oameni și limba curentă pentru 315 milioane de locuitori, formând astfel comunitatea francofonă celebrată în aceste zile.

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Directorul Seminarului Teologic Ortodox

„Chesarie Episcopul” din Buzău