Joi, 16 octombrie 2025, la Școala Gimnazială Puiești, județul Buzău, s-a desfășurat activitatea intitulată Jertfă pe altarul credinței, organizată în cadrul parteneriatului dintre Școală și Biserică. Evenimentul a reunit elevi, profesori și preoți din localitate, într-o atmosferă de comuniune și reflecție asupra sensului jertfei creștine.

Au fost prezenți părintele Mirel-Septimiu Rusu, de la Parohia Puieștii de Jos, părintele Ioan-Adrian Buturugă, de la Parohia Nicolești, și părintele Paul-Ștefan Mușat, de la Parohia Dăscălești. Activitatea a fost moderată de părintele Ion Ionescu-Enache, profesor de religie, care a vorbit despre jertfele Vechiului Testament și despre Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce.

Doamna Paula Vasilache, director al Școlii Gimnaziale Puiești și profesor de istorie, a evocat personalitatea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, subliniind curajul și credința domnitorului martir, care a ales jertfa în numele lui Hristos.

Momentul artistic al zilei a fost susținut de elevii clasei a VIII-a, care au interpretat o piesă de teatru dedicată Sfântului Voievod, evidențiind prin jocul lor importanța credinței și a mărturisirii adevărului în fața încercărilor vieții.

La finalul evenimentului a avut loc slujba de sfințire a cabinetului de religie și a icoanelor ce vor împodobi fiecare sală de clasă a școlii, recent renovată.