Preacuvioși și preacucernici părinți,
Iubiți credincioși și credincioase,
În urma inundațiilor masive din județele Galați și Vaslui, adresăm un călduros apel la solidaritate și generozitate creștină față de miile de sinistrați și cele 7 familii îndoliate, care au pierdut pe cei dragi și bunurile materiale, în timpul calamității naturale din noaptea de vineri spre sâmbătă, 13-14 septembrie 2024.
Așa cum se cunoaște, au fost afectate peste 5.000 de gospodării din 12 localități rurale ale județului Galați și 7 localități din județul Vaslui, potrivit statisticilor oficiale.
Prin urmare, luând în considerare această situație de criză, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a hotărât organizarea unei colecte în bani, pentru ajutorarea celor afectați de inundații, îndemnându-i pe toți dreptcredincioșii creștini din cuprinsul Eparhiei noastre la rugăciune și compasiune față de frații lor care au trăit și continuă să trăiască momente deosebit de grele.
Colecta se va desfășura în toate parohiile și mănăstirile de pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în ziua de prăznuire a Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, duminică, 22 septembrie 2024.
Mulțumindu-vă pentru dragostea și generozitatea arătate în anii precedenți față de sinistrații și refugiații din Turcia, Siria, Armenia și Ucraina, ne exprimăm speranța și convingerea că veți manifesta o dragoste sporită și față de frații noștri din același neam, atât de greu încercați, la începutul acestui nou an bisericesc.
Al vostru de tot binele doritor și către Hristos Domnul rugător,
† C i p r i a n
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
Foto: Facebook / Meteoplus