„Să parcurgem perioada Postului Nașterii Domnului rugându-ne mai intens și săvârșind fapte de milostenie”, a fost îndemnul adresat duminică, 15 noiembrie 2020, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, credincioșilor din Parohia Limpeziș, județul Buzău. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, împreună cu un sobor de patru preoți și doi diaconi.
Reflectând asupra pasajului evanghelic al Duminicii a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv – Luca 10, 25-37), Înaltpreasfinția Sa a explicat, în cuvântul de învățătură, cine este aproapele nostru și cum putem deveni noi aproapele semenului nostru.
„Sensul duhovnicesc al cuvântului «aproapele» arată că nu contează distanța, ci comuniunea dintre oameni, gândul și rugăciunea pe care le înalți către Dumnezeu pentru cineva pe care nu l-ai cunoscut, dar ai auzit ceva despre durerea lui, sau pentru cei pe care i-ai cunoscut, dar i-ai neglijat, și față de care trebuie să ai o atitudine creștinească. Din fericire, dreptcredincioșii noștri creștini au manifestat și manifestă întotdeauna solidaritate și compasiune față de cei ce trec prin diferite necazuri și tragedii. Față de cei care trăiesc drama pierderii unei persoane dragi – părinți, frați, rude sau prieteni, prin sufletele cărora trece sabia durerii – trebuie să adoptăm o atitudine asemănătoare cu cea a samarineanului milostiv, fiind alături de ei cu un cuvânt de consolare, de încurajare sau de îmbărbătare, ca să nu pice în păcatul cumplit al deznădejdii”, a menționat Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.
„Să ne străduim puțin câte puțin să punem în practică poruncile evanghelice și să fim încredințați că Părintele ceresc ne va răsplăti din belșug cu darul păcii și al bucuriei, pentru faptul că ne-am străduit să-L imităm pe Dumnezeu Cel mult-milostiv. Să nu uităm că aproapele nostru este orice om aflat în suferință, indiferent de neamul din care face parte sau de credința pe care o mărturisește. Cu gândul la cuvintele Mântuitorului: «Mergi și fă și tu asemenea» (Luca 10, 37), să parcurgem și noi perioada Postului Nașterii Domnului rugându-ne mai intens și săvârșind fapte de milostenie, aducătoare de mântuire”, a îndemnat Chiriarhul.
Răspunsurile liturgice au oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul Valentin Nistor, absolvent de Teologie Pastorală.
La final, părintele paroh Ionuț-Emanuel Tudose i-a mulțumit Ierarhului locului pentru prezența sa în mijlocul comunității parohiale din Limpeziș, dăruindu-i o icoană a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.