Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a realizat, și în perioada 16-18 aprilie 2021, activități educaționale cu copiii și adolescenții din Eparhie.
Astfel, în Parohiile „Sfântul Nicolae” – Stroe și „Sfântul Spiridon” – Tăbăcari din municipiul Focșani, precum și în Parohia Varnița, au avut loc ateliere de istorie și training-uri pentru adolescenți, prin bunăvoința preoților parohi Ioan Dragu, Daniel Rebega și George Dima. În total, un număr de 45 de copii au participat, în mod direct, la ateliere adecvate vârstei lor.
Referindu-se strict la atelierele de istorie, preotul Ioan Dragu a motivat importanța acestora, spunând că „vin să îmbogățească cunoștințele elevilor prin prezentarea unor aspecte mai puțin cunoscute din viața voievozilor, mai ales din vremea copilăriei, subliniază cât de importantă este formarea din tinerețe pentru maturitate a domnitorilor și trimit la nevoia formării copiilor, încă de la vârsta școlarității, pentru viața care îi așteaptă”.
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei derulează aceste activități în orice parohie în care comitetul parohial dorește să se implice, în sensul de a primi organizarea atelierelor pentru copii.
Până în prezent, aceste proiecte educaționale se desfășoară în 7 parohii din Vrancea și Buzău, urmare îndemnului permanent al Chiriarhului locului de a se amplifica dimensiunea educațională a activităților derulate.
Într-un alt context, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a declarat: „Odinioară, femeile ortodoxe s-au axat pe latura educațională, înființând școli, pentru pregătirea tinerilor în spiritul culturii și spiritualității creștine; acum, trebuie să recunoaștem că este destul de dificil să înființăm școli sub directa oblăduire a Bisericii, dar aceasta nu înseamnă că nu putem organiza și desfășura activități culturale, educaționale, în folosul copiilor și tinerilor noștri”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.