Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 24 februarie – 12 aprilie 2026, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a desfășurat programul catehetic Icoana familiei mele, în cadrul proiectului eparhial Familia – calea către jertfă și Înviere. Inițiativa s-a înscris în contextul „Anului omagial al pastorației familiei creștine” și al „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”.

Pe parcursul celor șapte săptămâni, coordonatorii activităților catehetice din fiecare protoierie, împreună cu responsabili desemnați, au participat activ la desfășurarea unor întâlniri catehetice în 15 parohii din mediul urban ale Eparhiei. Activitățile au reunit un număr de aproximativ 500 de beneficiari – copii, adolescenți, tineri și adulți –, oferind un cadru coerent de formare și dialog duhovnicesc.

Programul a avut ca fundament tematica generală „Familia – calea către jertfă și Înviere”, fiind parte componentă a proiectului catehetic eparhial. Demersul a urmărit valorificarea modelului familiei creștine ca spațiu privilegiat al formării duhovnicești, al comuniunii și al transmiterii vii a credinței. În contextul itinerariului duhovnicesc specific Postului Mare, catehezele au evidențiat legătura dintre viața de familie, asumarea jertfei și bucuria Învierii, oferind tinerilor repere concrete pentru trăirea credinței în cadrul familial și comunitar.

Preotul catehet a abordat, pe lângă dimensiunea tematicii pascale, subiecte inspirate din viața sfinților care au ilustrat, prin exemplul lor, valorile familiei creștine: Sfinții drepți Iacov și Rahila; Sfinții drepți Tobie și Ana; Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia; Sfinții Mucenici Chiril și Maria, părinții Sfântului Serghie; Sfântul Grigorie de Nyssa și familia sa; Sfântul Grigorie Teologul și părinții săi; Sfintele Mucenițe Sofia, Pistis, Elpis și Agapi; Sfântul Mucenic Hristodul și mama sa; Sfinții Împărați Constantin și Elena; Sfânta Olga și Sfântul Vladimir; Sfântul Ștefan cel Mare și familia sa; Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu împreună cu familia. Aceste modele au constituit veritabile repere de reflecție și dialog, evidențiind fidelitatea, rugăciunea, responsabilitatea și mărturisirea credinței în cadrul familial.

Fiecare cateheză a fost însoțită de activități aplicative, menite să faciliteze asumarea practică a conținutului teologic. În acest sens, au fost realizate interviuri cu familii-model din parohii, au fost elaborate chestionare biblice privind porunca a V-a și responsabilitățile familiale și au fost organizate dezbateri tematice de tipul „Ce face o familie să devină cu adevărat creștină?”. Aceste activități au contribuit la stimularea dialogului, a reflecției personale și a implicării active a tinerilor.

Itinerariul catehetic s-a desfășurat pe întreaga perioadă a Postului Mare și a cuprins, în ordine cronologică, următoarele parohii: Parohia „Sfântul Apostol Andrei”, Parohia „Sfântul Spiridon” și Parohia „Tuturor Sfinților” (Protoieria Buzău I); Parohia Broșteni și Parohia „Sfântul Ștefan” (Protoieria Buzău II); Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” (Protoieria Râmnicu Sărat); Parohia „Buna Vestire” – Adjud și Parohia Satu Nou – Panciu (Protoieria Panciu); Parohia „Sfântul Nicolae”-Stroe și Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Focșani (Protoieria Focșani I); Parohia „Tuturor Sfinților” și Parohia „Sfântul Andrei” (Protoieria Focșani II); Parohia Bâscenii de Sus și Parohia Pârscovul de Sus (Protoieria Pătârlagele).

Proiectul s-a adresat parohiilor din mediul urban, acestea fiind încurajate să dezvolte activități catehetice cu tinerii nu doar în această perioadă, ci pe tot parcursul anului, astfel încât formarea morală și duhovnicească să devină o constantă, iar tinerii să fie integrați activ în viața comunității euharistice. Implicarea responsabililor cu activitatea catehetică în viața parohiilor s-a dovedit a fi un factor esențial pentru consolidarea lucrului cu tinerii, contribuind la îmbunătățirea continuă a activităților acolo unde a fost necesar.

Accentul a fost pus, în mod deosebit, pe inițiative concrete, menite să ofere tinerilor alternative autentice de formare, să îi desprindă de dependența excesivă de mediul digital și să îi apropie de experiențe educaționale, culturale și duhovnicești vii.

Sprijinul constant al Părintelui Arhiepiscop Ciprian a conferit coerență și stabilitate acestor inițiative. Preocuparea directă față de modul în care parohiile se implică în lucrarea cu tinerii s-a concretizat prin susținerea și recompensarea eforturilor acestora, fie prin organizarea de excursii culturale, fie prin acordarea de premii, burse și alte forme de sprijin.

Rezultatele obținute confirmă eficiența acestui demers catehetic. În perspectivă, se are în vedere dezvoltarea continuă a activităților catehetice, intensificarea prezenței în mediul educațional non-formal și aprofundarea dimensiunii euharistice în viața tinerilor din parohii.

Ierod. insp. Anastasie Iancu

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul