Palatul arhiepiscopal din Buzău a fost binecuvântat, în urma lucrărilor de restaurare şi înfrumuseţare efectuate atât la interior, cât şi la exterior. Slujba a fost oficiată joi, 26 decembrie 2013, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
„Îmi înalţ gândul cu recunoştinţă către Bunul Dumnezeu, pentru că m-a întărit, m-a inspirat şi m-a ajutat ca, într-un timp relativ scurt, să putem duce la bun sfârşit câteva lucrări ce culminează cu restaurarea Palatului arhiepiscopal de la Buzău. Prin aceasta, nu am dorit să fac nimic altceva decât să îmi împlinesc un mandat şi, probabil, un testament nescris, dar transmis în chip spiritual de la un ierarh la altul: acela de a nu doar întreţine, ci şi de a înfrumuseţa patrimoniul pe care ei l-au înnoit la vremea lor şi apoi l-au lăsat moştenire“, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a mulţumit pentru invitaţie, apreciind „modul armonios, elegant [de a pune în valoare această clădire], care i-ar fi plăcut şi mitropolitului Antonie, şi tuturor celorlalţi înaintaşi. V-a fost dat să înnobilaţi o lucrare necesară, care vă reprezintă, şi aceasta trebuie să fie un exemplu de urmat şi pentru celelalte centre de cultură, de credinţă şi de spiritualitate din această străveche şi preafrumoasă Eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, unde Domnul v-a ales vrednic arhipăstor“.
La eveniment au participat autorităţi locale, ostenitori de la Centrul Eparhial, precum şi cei care au sprijinit renovarea şi amenajarea edificiului.
Palatul arhiepiscopal zidit în vremea marelui voievod al Ţării Româneşti, Matei Basarab (1580-1654), a fost reconstruit în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi, ulterior, în perioada arhipăstoririi episcopului Chesarie, fiind îmbunătăţit cu un foişor brâncovenesc în vremea arhiepiscopului Epifanie. Sala de la intrarea în clădire este împodobită cu mai multe imagini ce înfăţişează aspecte din trecutul bisericesc şi cultural al Eparhiei.