Biserica Parohiei Focșănei din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a fost târnosită sâmbătă, 22 august 2026, în urma finalizării tuturor lucrărilor de zidire și înfrumusețare a lăcașului de cult.
Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de paisprezece preoți și diaconi, între care s-au aflat părintele Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, părintele Claudiu Panait, consilier eparhial, părintele Nelu Perțea, consilier eparhial în Arhiepiscopia Dunării de Jos, părintele Valentin-Bogdan Ene, inspector bisericesc, părinții Paul Gavrilă și Petru-Gabriel Roșu, protoierei ai protoieriilor Pătârlagele, respectiv Buzău II, și părintele paroh Ion Chiorbeacă.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a explicat semnificația rânduielii de târnosire a unei biserici, prin care harul Preasfântului Duh se revarsă asupra noului lăcaș, acesta devenind casă a lui Dumnezeu și poartă deschisă spre Împărăția cerurilor. Chiriarhul a evidențiat importanța liturgică a Sfintei Mese din Altar, care simbolizează Mormântul cel de viață dătător al Mântuitorului Iisus Hristos, și a Sfântului Antimis, pânza sfințită fără de care nu se poate săvârși Sfânta Liturghie. De asemenea, Părintele Arhiepiscop Ciprian i-a îndemnat pe credincioși să rămână strâns uniți în jurul Sfântului Altar, răspunzând cu responsabilitate chemării la ospățul euharistic din duminici și sărbători. În încheiere, sfințirea acestui lăcaș măreț a fost prezentată ca o biruință a credinței și a iubirii jertfelnice, fiind rodul unei lucrări temeinice împlinite cu multă răbdare și statornicie de întreaga comunitate.
Pentru munca depusă la construirea lăcașului de rugăciune, preotul paroh Ion Chiorbeacă a primit Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă și o cruce de binecuvântare. În semn de apreciere pentru contribuția adusă la edificarea sfântului lăcaș, domnului inginer Dumitru Cosma i-a fost acordat Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” (clasa a II-a) cu cruce și insignă, alături de o Sfântă Scriptură și o icoană, iar alți binefăcători au fost răsplătiți cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Focșănei a fost ridicată între anii 2008-2026, prin osteneala actualului paroh, ajutat de membrii Consiliului și ai Comitetului parohial, cu sprijinul financiar al autorităților de stat centrale și locale, precum și al enoriașilor. Lăcașul de închinare a fost dotat cu mobilier sculptat în lemn de stejar și împodobit, în perioada 2019-2026, cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Marian Mircia. În curtea interioară au mai fost construite o capelă mortuară și o clădire administrativă ce cuprinde birou, arhivă și grupuri sanitare.




















































