Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, joi, 19 decembrie 2024, în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din orașul Nehoiu, s-a desfășurat concertul de colinde Hristos Se naște, slăviți-L!, la care a fost invitat să susțină o reprezentație Corul de copii și tineret „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

Evenimentul a fost organizat de parohie, în colaborare cu Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV) și Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu, reunind un public numeros, în care s-au aflat preoți din cadrul Protoieriei Pătârlagele, alături de pr. protopop Paul Gavrilă, membre ale SNFOR-ABV, elevi, cadre didactice și credincioși.

Pr. paroh Bogdan Furtună a rostit în deschidere un cuvânt despre mesajul profund teologic al colindelor, menționând că interpretarea acestora este o formă de mărturisire a credinței creștin-ortodoxe.

În prima parte a concertului, Corul Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” din localitate, condus de dna prof. Neluța-Mirela Furtună, a interpretat o suită de colinde tradiționale românești.

Momentul artistic a fost încununat de prestația Corului de copii și tineret „Symbol-Jean Lupu” al Patriarhiei Române, dirijat de dna conf. univ. dr. Luminița Guțanu-Stoian. Reprezentația formației bucureștene a fost una de excepție, care a adus în sufletele celor prezenți căldura ieslei din Bethleem și bucuria Nașterii Pruncului dumnezeiesc.

Tinerii membri ai Corului „Symbol-Jean Lupu” fost răsplătiți cu aplauze repetate și daruri oferite cu generozitate de Primăria orașului Nehoiu, prin dl primar Ionuț Milea.

Prof. Neluța-Mirela Furtună

Președinte SNFOR-ABV