Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, sâmbătă, 3 octombrie 2026, Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău a găzduit etapa finală și festivitatea de premiere a concursului de toacă Chemarea la rugăciune, ajuns la a V-a ediție. Evenimentul a fost organizat de Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV), în colaborare cu Sectorul Cultural și comunicații media al Centrului Eparhial și cu cele șapte protoierii din cuprinsul celor două județe.

Manifestarea religioasă și culturală a reunit, într-o atmosferă de profundă trăire duhovnicească, smerenie și evlavie, un număr impresionant de copii și tineri din parohii. Prin măiestria interpretării și ecoul profund al lemnului, concurenții au transmis publicului o veritabilă chemare la rugăciune – puntea spirituală care unește pământul cu cerul și sufletul omului contemporan cu Dumnezeu.

În etapa finală au concurat 51 de tineri, calificați în urma etapelor preliminare desfășurate la nivel de protopopiat. Aceștia au fost repartizați pe două categorii de vârstă: 9-13 ani și 14-18 ani. Performanțele artistice și tehnice au fost evaluate de un juriu de specialitate, format din ierom. Porfirie Însurățelu, secretarul Mănăstirii Ciolanu, pr. George-Gabriel Iorga, slujitor la Catedrala „Sfântul Mucenic Sava” din municipiul Buzău, și diac. Cristian Manolache, membru al Corului Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Misiunea juriului a fost una extrem de dificilă, toți participanții dovedind o pregătire de excepție și o tehnică remarcabilă, aducând astfel slavă lui Dumnezeu și impresionând profund audiența. În timp ce comisia de evaluare a deliberat, câștigătorii primelor două ediții ale concursului au dat glas rugăciunii prin sunetul de toacă, oferind celor prezenți un moment de înaltă trăire spirituală.

La categoria de vârstă 9-13 ani au fost desemnați următorii câștigători: premiul I – Robert Mihăiță Stan (Parohia Păltineni, Protoieria Pătârlagele; coordonator: pr. Daniel Teșcan); premiul al II-lea – Ianis Macovei (Parohia Ruginești I, Protoieria Panciu; coordonator: pr. Valerică Ionașcu); premiul al III-lea – Ilie Fășoiu (Parohia Odobești, Protoieria Focșani I; coordonator: pr. Pavel Macovei); mențiuni – Nicolae Bârsan (Parohia Vispești, Protoieria Buzău I; coordonator: Iuliana Bârsan); Vladimir Nicolae State (Parohia Robeasca, Protoieria Buzău II; coordonator: pr. Ciprian State); Timotei Petraru (Parohia Sasu, Protoieria Focșani I; coordonator: pr. Vasile Petraru).

La categoria de vârstă 14-18 ani s-au remarcat următorii concurenți: premiul I – Bianca-Ionela Radu (Parohia Pruneni, Protoieria Râmnicu Sărat; coordonator: pr. Georgian Balaban-Stanciu); premiul al II-lea – Decebal Andrei Staicu (Parohia Jariștea I, Protoieria Focșani I; coordonator: pr. Ciprian Darie); premiul al III-lea – Gabriel Radu Pepene (Parohia Odobești, Protoieria Focșani I; coordonator: pr. Pavel Macovei); mențiuni – Petru Enache (Parohia Rubla, Protoieria Râmnicu Sărat; coordonator: pr. Ionuț Buturugă); Andrei Jipa (Parohia Ruginești II, Protoieria Panciu; coordonator: pr. Valerică Ionașcu); Antonio Constantin Furdui (Parohia Cremenea, Protoieria Buzău II; coordonator: pr. Marius Nae); premiul special – George Arsene (Parohia Valea Caprei, Protoieria Buzău I; coordonator: pr. Gabriel Arsene).

Câștigătorii au fost recompensați cu diplome de merit, premii substanțiale în bani, cărți de rugăciuni și volume cu conținut duhovnicesc și teologic. Ceilalți concurenți au primit, la rândul lor, diplome de participare, literatură religioasă și daruri dulci din partea organizatorilor.

În încheierea festivității, președinta SNFOR-ABV a adresat alese mulțumiri Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ciprian pentru părinteasca binecuvântare, sprijinul constant și purtarea de grijă manifestată față de organizarea acestui concurs. De asemenea, au fost exprimate gânduri de recunoștință față de obștea monahală a Mănăstirii Ciolanu pentru găzduire, precum și față de membrii juriului pentru obiectivitate și profesionalism.

Toți tinerii au fost felicitați pentru dăruirea lor și pentru fiorul sfânt trezit în sufletele celor prezenți prin sunetul tradițional de toacă ce sfințește clipa și limpezește dorul omului după armonie și pace lăuntrică.

Prof. Neluța-Mirela Furtună

Președinta SNFOR-ABV