În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), Protoieria Râmnicu Sărat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a organizat vineri, 31 mai 2019, concursul Biserica prin ochi de copil, pentru a marca, totodată, Ziua Internațională a Copilului și Duminica Părinților și a Copiilor.
Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu Sărat, unde elevi de la școlile din municipiu, îmbrăcați în costume populare, au redat frumusețea și inocența copilăriei prin lucrările realizate la umbra bisericii.
Conceptul concursului a prevăzut cinci secțiuni: interpretare de cântec religios, recitare de poezie, interpretare de cântec popular, pictarea de icoane și realizarea unei machete de biserică.
În concurs s-au înscris șapte echipe de la școlile gimnaziale din oraș, fiecare echipă fiind formată din șase elevi, coordonați de profesorii de Religie, dintre care amintim: Colegiul Național „Alexandru Vlahuță” (profesori coordonatori: Oana Maria Diaconu și Camelia Sava); Liceul „Ștefan cel Mare” (profesori coordonatori: Ionel Marin și Laura Hodorog); Școala Gimnazială nr. 1 (profesori coordonatori: Gabriela Marinescu și Adriana Drăghiciu); Școala Gimnazială nr. 2 (profesori coordonatori: Angelina Rivera-Rocabado și Marinela Hozoc); Școala Gimnazială „Dr. Ilie Pavel” (profesori coordonatori: Pr. Victor Marin și Gabriela Andronache); Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” (profesori coordonatori: Pr. Florentin Baciu și Pr. Cătălin Rotaru); Școala Gimnazială nr. 6 (profesori coordonatori: Pr. Dragoș Panait și Gina Nichifor).
Juriul a fost alcătuit din: Pr. Cristian Asănache – protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, Pr. Florentin Baciu – secretarul Protoieriei Râmnicu Sărat, Pr. Cataramă Constantin – responsabil cu activitățile catehetice la nivelul Protoieriei Râmnicu Sărat, și Pr. Alin Mărgărit – Parohia Boldu. Din partea Centrului Eparhial a fost delegat Pr. Ionuț Constantin – inspector de specialitate la Biroul de catehizare din cadrul Sectorului Cultural-educațional.
Grupele de copii s-au mobilizat într-un mod exemplar, alături de coordonatorii lor, iar rezultatele au fost, deopotrivă, impresionante și emoționante, arătând încă o dată că parteneriatul dintre Școală și Biserică scoate la lumină frumusețea sufletului de copil ce realizează lucruri mărețe, simple, dar nu simpliste.
La final, toți participanții au fost felicitați și declarați câștigători, fiecare dintre ei primind premii constând în diplome, icoane și cărți de rugăciuni oferite de Protoieria Râmnicu Sărat.
Pr. Ionuț Constantin
Inspector de specialitate
Biroul de catehizare