În contextul declarării anului 2026, în cuprinsul Patriarhiei Române, drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), Sectorul Cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a organizat conferința intitulată Familia creștină, între chemarea lui Dumnezeu și provocările lumii actuale. Evenimentul s-a desfășurat în seara zilei de miercuri, 25 martie, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, invitat fiind părintele Gheorghe Popa, profesor emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Iași și slujitor la Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur” din același oraș.
Părintele profesor Marius Daniel Ciobotă, consilier cultural, a introdus publicul în subiectul propus spre tratare. Astfel, oaspetele a fost prezentat ca specialist în Teologie Morală și Spiritualitate ortodoxă, iar familia ca fiind o structură monosomatică ce are ca paradigmă comuniunea Sfintei Treimi.
În fața unui auditoriu numeros, din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, părinți consilieri eparhiali, protoierei, clerici, cadre didactice, elevi și reprezentante ale SNFOR-ABV, părintele profesor Gheorghe Popa a reamintit reperele biblice și patristice ale familiei creștine, modelele scripuristice și exemplele Sfinților Părinți privind pastorația familiei, iar în final a punctat provocările contemporane la adresa familiei.
Pe parcursul discursului, părintele conferențiar a evidențiat vocația primordială a omului de a fi căsătorit, căci firea umană se ipostaziază în bărbat și femeie (Facerea 1, 26-27), expunând rolul familiei în verticalizarea creației și repercusiunile păcatului strămoșesc, în urma căruia „protopărinții s-au îndrăgostit de creație și l-au privit pe Dumnezeu ca adversar”. De asemenea, familia creștină a fost descrisă ca fiind icoana Bisericii, iar după modelul hristic (Efeseni 5, 23-25) și al ierarhiei bisericești ca structură de slujire, membrii familiei trebuie să cultive relații fundamentate pe dragostea participativă și pe disponibilitatea afectivă.
Referitor la pastorația familiei, părintele Gheorghe Popa a adus la cunoștința preoților faptul că această misiune implică sinergia divino-umană, deoarece prin lucrarea sacerdotală se manifestă pronia Păstorului cel bun, Iisus Hristos. În acest sens, oaspetele a evocat dialogul Mântuitorului cu Sfântul Apostol Petru după Înviere, când acesta din urmă a fost chemat de Iisus Hristos să pască mielușeii Săi și să păstorească oile Sale (Ioan 21, 15-17), de aici rezultând atribuțiile preotului în formarea duhovnicească a copiilor și în conducerea enoriașilor spre mântuire, în calitate de iconom al tainelor lui Dumnezeu. În final, clericii au fost povățuiți cum să își asume faptic rolul lor în combaterea problemelor cu care se confruntă familia creștină: secularizarea, avortul, fertilizarea in vitro, sărăcia, șomajul, ignoranța etc.
În cuvântul rostit cu prilejul acestei conferințe omagiale, Părintele Arhiepiscop Ciprian a reiterat responsabilitatea slujirii preoțești și importanța devotamentului, amintind faptul că Sfântul Agneț, pe care preotul îl primește la momentul hirotoniei, reprezintă Trupul lui Hristos, comunitatea și familiile din parohia încredințată spre păstorire, pentru care fiecare slujitor va da răspuns în fața Dreptului Judecător. Totodată, Chiriarhul a îndemnat părinții să insufle copiilor percepția corectă a realității, pentru ca fiii lor să se poată raporta cu realism la natura înconjurătoare, și, în lumina credinței, să răspundă chemării tainice a lui Dumnezeu.
Seara s-a încheiat cu o sesiune de întrebări convergente cu tema conferinței, în vederea edificării unor aspecte morale, ascetice și etice cu privire la familia creștină.
Pr. insp. Vasile-Georgian Calașnicov
Sectorul Cultural și comunicații media































