Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, copiii din Parohia Broșteni II, Protoieria Focșani I, au primit, duminică, 5 iunie 2016, mai multe pachete cu dulciuri, pentru a marca, în mod festiv, Ziua Internațională a Copilului și Duminica Părinților și a Copiilor în Patriarhia Română. Darurile au fost oferite prin intermediul Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, coordonat de părintele consilier Ionuț-Cristian Vuță. Greu încercați de inundațiile din ultima săptămână, care au afectat și satul Broșteni, copiii, împreună cu parinții lor, au fost bucuroși de darurile primite.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul paroh, Macovei Gabriel, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru bucuria deosebită prilejuită de această frumoasă acțiune. De asemenea, a felicitat și evidențiat familiile din parohie, binecuvântate de Dumnezeu cu mulți prunci, precum și pe părinții care cresc și educă, în mod responsabil, copiii, cu frică de Dumnezeu și dragoste de cele sfinte. Cei mici au fost îndemnați să asculte de părinții lor, iar părinții să se implice întotdeauna cu dragoste, cu discernământ, cu delicatețe și cu rugăciune în creșterea, educarea și formarea copiilor lor.

Parohia Broșteni II a desfășurat diferite acțiuni de ajutorare a copiilor proveniți din familii nevoiașe, cărora le-a oferit, la început de an școlar, manuale și rechizite, dar și alte daruri, cu prilejul marilor sărbători de Crăciun și de Paști.