Mânați de dorul de povești și legende, ne încredințăm rânduielii lui Dumnezeu și pornim, din când în când, în căutarea acelei lumi, a acelor oameni și a acelor locuri care, parcă, au inspirat penelul icoanei pe care o păstrăm în cuget și în suflet, dar care abia ce rămân vizibile în noianul de griji, de personaje și de urgențe care umplu nemilos ritmul nostru cotidian, personal și profesional.

De aceea, socotesc că cei 40 de profesori de Limba și literatura română și de Religie au socotit a fi o binecuvântare răgazul și chemarea Ministerului Educației și Cercetării pentru a constitui Comisia centrală a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, a cărei etapă națională, pentru licee, s-a desfășurat la Deva, în perioada 14-18 mai 2025.

Gazdele noastre ne-au primit cu multă atenție, căldură și cu bucuria revederii – pentru cei mai mulți dintre cei implicați, dacă ținem cont de frecvența organizării unor astfel de evenimente educaționale în orașul reședință de județ „de la poalele Cetății”, precum și de binecunoscuta deschidere și susținere a Episcopiei Devei și Hunedoarei pentru astfel de competiții, fiind principalul partener educațional al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

După întâlnirea, cunoașterea și ședințele prealabile ale Comisiei centrale, alcătuită din dascăli dedicați, credincioși, competenți și cu experiență în selecția de texte, în redactarea de itemi și în evaluarea diferențiată, și odată cu venirea tuturor celor 280 de elevi, alături de profesorii lor însoțitori, a avut loc deschiderea oficială a uneia dintre cele mai frumoase olimpiade organizate în școala românească de astăzi, în impunătoarea, dar primitoarea catedrală episcopală din Deva, închinată Maicii Domnului.

Nu a fost întâmplător, pentru că Școala și-a dat, din nou, mâna cu Biserica, pentru a facilita tinerilor un nou context de învățare extrașcolară, despre cultura și spiritualitatea românească, într-o zi plină de semnificații: Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

După săvârșirea slujbei de Te Deum, de către un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, tânărul Arhiereu a vorbit celor prezenți despre firescul emoțiilor care ne uneau și despre caracterul deosebit al acestei olimpiade, ce cheamă cugetele să slujească „duhul comuniunii”, să aducă jertfa lor în sanctuarul etnogenezei poporului român și să-și împărtășească credințele, trăirile și visurile, în drumul lor spre desăvârșire… De altfel, verbul „a împărtăși” a rămas laitmotivul întregului eveniment, atât pentru liceeni, cât și pentru cei mai mari.

Au luat cuvântul apoi, plini de patos și de dragoste față de olimpicii prezenți, domnul Cătălin Pîslaru, inspector școlar general în Ministerul Educației și Cercetării, domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, președintele competiției, domnul Romeo Moșoiu, consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, domnul Alin Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva, doamna prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara, domnul prof. dr. Florin Marian Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebal” din Deva, doamna prof. dr. Simona Țene, inspector școlar pentru Limba și literatura română la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, și pr. lect. univ. dr. Gabriel Basa, inspector școlar pentru disciplina Religie la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, care a fost și „sufletul”, și „vornicul în rime” al acestei reuniuni.

Corul „Amadeus” al Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva a prezentat un frumos program artistic, iar Episcopia Devei și Hunedoarei a oferit daruri de bun-venit tuturor participanților.

Probele scrise și orale ale concursului s-au desfășurat în incinta renumitului Colegiu Național „Decebal”, din centrul orașului, organizat impecabil pentru reușita evenimentului întregii urbe, printr-o lăudabilă muncă de echipă: direcțiune – profesori – elevi.

Copiii candidați au dat dovadă de impresionante abilități creative și discursive, ca urmare a lecturii susținute și a familiarității fiecăruia cu viața religioasă și spiritualitatea Bisericii strămoșești ori a confesiunii din care proveneau. Îmbrăcați frumos, unii împodobiți în straie tradiționale autentice, au venit la probele orale pentru a da mărturie despre „priveliștea” și „văzduhul” lumii – creație a lui Dumnezeu, așa cum o văd de pe fereastra inimii și a gândurilor lor, așa cum se conturează prin prisma a ceea ce citesc, descoperă, primesc și metabolizează – și, din nou, emoționant, ne-au dat ocazia să întrezărim ceva din seninătatea lumii în care vom fi bunici, „ca prin oglindă, în ghicitură” (I Corinteni 13, 12)… Adică ne-au întărit nădejdea!

Despre profesori, aș vrea să aștern câteva cuvinte, pentru că m-am simțit binecuvântat, alături de dumnealor. Reuniți din, efectiv, toate colțurile țării, pasionați de școală, de literatură română și de religie, dascălii entuziaști au făcut din aceste dimensiuni ale spiritului unei nații o profesiune de credință și un crez educațional. Preocupați de grija ca celălalt să se simtă respectat, mai mult decât de vanitatea de a avea dreptate, de etica învățării continue, mai mult decât de colonizarea spațiului de dialog prin propria erudiție, acești domni și doamne s-au constituit într-o memorabilă paradigmă de comuniune, atât în echipele pe clase, cât și în ședințele tehnice, în plen, în biserică și în pelerinaje.

Autentice „vase alese” de cultură și de spiritualitate românească, sensibili la mărturisiri, în loc de facilul taifas, la cinstit și retrăit istoria, în loc de „modernul” dispreț și de ranchiună electorală, sensibili la strălucirea oricărui om, în loc de consumul în autoinduse dușmănii, dascălii aceștia toți, pe care am reușit să-i cunosc în clasă, la rugăciune și la mormântul Sfântului Arsenie de la Prislop sau la cel lui Avram Iancu, colegii aceștia m-au impresionat până la lacrimi. Ce bine că astfel de oameni educă fiii și fiicele noastre!

Da, am fost invitați și la Țebea, altarul „românimii” din Țara Zarandului, am lăcrimat înaintea gorunului lui Horea – locul de întâlnire al capilor răscoalei împotriva nobilimii maghiare, din toamna anului 1784, condusă de Horea, Cloșca și Crișan –, dar și la mormântul lui Avram Iancu și în Biserica cu Tricolor de lângă acestea, în care „Hristos a înviat” s-a cântat din toți rărunchii tinerilor și profesorilor, ca un clopot, ca un freamăt, ca un fior ce depășește cu dragoste ființa, pentru a se comunia semenilor.

Am ajuns, „la apus de seară”, și la Mănăstirea Crișan, singura chinovie din Țara Zarandului cu atestare documentară de pe la 1450, unde monahii și credincioșii ne-au așteptat în biserică și ne-au spus povestea plină de suișuri și coborâșuri a acestui așezământ monahal.

Un alt popas duhovnicesc a fost făcut la Mănăstirea Prislop, unde câțiva profesori am „coborât” în istorie și pe pantele domoale ale Țării Hațegului, la invitația gazdelor de la ISJ Hunedoara, pentru a ne înălța și primeni duhovnicește la mormântul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie și pentru a da slavă lui Dumnezeu, la plinirea lucrării pentru care am fost chemați, și în acest an.

Olimpiada națională s-a încheiat cu o frumoasă festivitate de premiere, la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în care au fost distinși numeroși elevi din cele patru clase de liceu, primind premii în bani din partea Ministerului Educației și Cercetării, diplome și medalii omagiale ale Anului Centenar din partea Patriarhiei Române și 40 de premii speciale – diplome și bani – din partea Centrului Eparhial al Devei și Hunedoarei. Festivitatea a inclus discursuri ale oficialităților și momente de aleasă măiestrie artistică, interpretate de elevi de la diferite licee din municipiul Deva – muzică de cameră, dansuri și cântece din Țara Moților –, precum și un spontan „Îngerul a strigat”, cântat de doi laureați ai competiției, moment care a dat altitudine duhovnicească memorabilei întâlniri și ton de împreună-slăvire a Învierii lui Hristos pentru toți cei care au participat și au adus prinosul credinței și lucrării lor școlare, cu prilejul acestui eveniment.

Am fost onorat să reprezint Eparhia noastră în Comisia centrală a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, alături de dna Alina Zoltan, prezbiteră și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, județul Vrancea, apreciind, totodată, rezultatele meritorii ale elevilor buzoieni și vrânceni calificați la olimpiadă, unii dintre ei laureați la etapa națională: premiul I a fost obținut de Călin Bianca, clasa a XI-a, elevă a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani, fiind pregătită de doamnele profesoare Sorina Milea (Limba și literatura română) și Melania Pătrășcanu (Religie); Vert Georgiana a obținut mențiune, tot la clasa a XI-a, fiind elevă a Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani și îndrumată de doamnele profesoare Iuliana Canae (Limba și literatura română) și Nicoleta Stanciu (Religie). Din echipa buzoiană, Iulia Ghinea, clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic „Spiru C. Haret”, a obținut mențiune, fiind îndrumată de doamnele profesoare Ana Grosoiu (Limba și literatura română) și Olguța Negoiță (Religie), iar Daria Ene, clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, a obținut premiul special al Episcopiei Devei și Hunedoarei, fiind pregătită de doamnele profesoare Leontina Săvulescu (Limba și literatura română) și Cristina Tănasă (Religie). De la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău au obținut mențiuni, la clasa a IX-a, Ioana Cassandra Anghelescu și Maria Edu, coordonate de dna profesoară Mihaela Andreiu (Limba și literatura română) și de părintele profesor dr. Aurelian Damian (Religie).

Felicitări tuturor, elevi și dascăli, pentru aceste preocupări, jertfe meritorii și rezultate pe măsură!

Slavă lui Dumnezeu – școala are, în România cultă și creștină, sens și viitor!

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Directorul Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” Buzău