Sâmbătă, 24 iunie 2023, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, când a fost celebrată și Ziua Universală a Iei, la Ceainăria Culturală din municipiul Buzău, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR – ABV) a organizat evenimentul Cultură, spiritualitate și identitate națională, devenit deja tradiție.
În mijlocul participanților la manifestare, consilieri eparhiali, preoți, membre ale SNFOR – ABV și alți invitați, s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Evenimentul a fost moderat de către dna prof. Neluța-Mirela Furtună, președinta SNFOR – ABV, care a afirmat că ia românească este o carte de vizită atât pentru purtătorul ei, cât și pentru neamul din care face parte, amintind de femeia creștină jertfelnică, ce se cuvine a fi omagiată și cu această ocazie. Exemple de astfel de femei pot fi considerate chiar înaintașele membrelor SNFOR – ABV, care fac obiectul unei documentări pentru realizarea monografiei Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR) din perioada interbelică, continuând cu actuala societate, reactivată în anul 2019, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.
În deschidere, elevele Diana-Giorgiana Gomoescu și Andreea Morogan, pregătite sub îndrumarea doamnelor profesoare Nicoleta Vlad și Elena Stoica, au interpretat câteva pricesne și cântece tradiționale românești. Invitatul special al evenimentului, pr. Florin Țuscanu, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, pentru al doilea an consecutiv, la manifestările SNFOR – ABV dedicate culturii și spiritualității românești și a oferit o frântură din istoria societății, descoperită în documente de arhivă. De asemenea, fiind un pasionat colecționar de carte veche bisericească, invitatul din Eparhia învecinată a expus, la fel ca și anul trecut, câteva cărți vechi de cult, tipărite la Buzău în secolul al XIX-lea, precum și documente legate de activitatea femeilor ortodoxe române din urmă cu un secol. Discursul părintelui Țuscanu a făcut referire la comemorarea centenarului de la așezarea pietrei de temelie la „Biserica Neamului” din Mărășești (6/19 august 1923), actualul Mausoleu al Eroilor, și la contribuția majoră a SONFR în realizarea acelui proiect, dar și a altor proiecte culturale și sociale întreprinse în prima perioadă de activitate, între anii 1910-1948. Modelul de Antimis cu care a fost oficiată sfințirea Mausoleului de la Mărășești, semnat de Episcopul Lucian Triteanu, înscăunat la Roman tot în urmă cu o sută de ani (10 iunie 1923), a fost prezentat invitaților, ținându-se cont că, la vremea respectivă, județul Putna se afla sub jurisdicția canonică a scaunului episcopal din Roman.
Ierarhul Buzăului și Vrancei a rostit, în final, un cuvânt de apreciere pentru eforturile depuse de membrele SNFOR – ABV pentru a duce mai departe misiunea deosebită a înaintașelor acestora de pe teritoriul actual al Eparhiei noastre, menționând faptul că Mausoleul Eroilor de la Mărășești a fost clădit ca urmare a unei inițiative care a venit din partea femeilor creștine reunite în cadrul acestei societăți poziționate sub ascultarea Bisericii strămoșești.