CUVANTUL INALTPREASFINTITULUI PARINTE CIPRIAN CU PRILEJUL INTRONIZARII SALE CA ARHIEPISCOP AL BUZAULUI SI VRANCEI

Preafericirea Voastra, Preafericite Parinte Patriarh Daniel,

Inaltpreasfintiile si Preasfintiile Voastre,

Distinsi reprezentanti ai autoritatilor de stat, centrale si locale,

Preacuviosi si preacucernici parinti, slujitori ai sfintelor altare,

Preacuvioase maici si binecuvantat popor al lui Dumnezeu,

din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei,

Cu adanca smerenie si teama sfanta, indraznesc sa urc astazi treptele tronului de arhipastor al clerului si credinciosilor din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, avand nadejdea si credinta neclintita ca „dumnezeiescul Har, Care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele de lipsa le plineste”,  ma va intari „spre slujirea ce-mi este pusa inainte”, ca „sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei”, dupa cuvantul psalmistului si proorocului David (Ps. 24, 2). Este o mare binecuvantare pentru mine sa fiu randuit astazi la carma corabiei lui Hristos din aceasta veche eparhie, intemeiata in anul 1502, de catre domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti si Sfantul Ierarh Nifon al II-lea, patriarhul Constantinopolului, dar ale carei inceputuri dateaza inca din secolul al IV-lea, ea fiind de fapt continuatoarea unei eparhii mai vechi, cunoscuta ca Biserica Gothiei, care a inflorit duhovniceste in zona de curbura a Carpatilor, in vremuri de restriste pentru stramosii nostri, aflati pe atunci in plin proces de formare ca popor roman si crestin, si care a rodit intru sfintenie, prin numarul mare de martiri, in frunte cu Sfantul Sava, ocrotitorii dreptcredinciosilor crestini, traitori pe aceste plaiuri.

In cei 510 ani de la infiintare, poporul lui Dumnezeu din aceasta eparhie a fost calauzit duhovniceste de numerosi ierarhi, intre care se cuvine sa amintim macar numele catorva – Luca din Cipru, distins diplomat si sfetnic al marelui voievod Mihai Viteazul; Mitrofan, stralucitul mester tipograf si diortositor al Bibliei lui Serban Cantacuzino; Chesarie, ctitor de biserici si scoala teologica, precum si intemeietorul primei scoli nationale din Buzau; Filothei cel iubitor de patrie si neam si sprijinitor al Unirii din 1859; Dionisie Romano carturarul, fondator al Bibliotecii Academiei Romane si primul ei membru de onoare; marele mitropolit Antonie Plamadeala, deschizator de drumuri intr-o epoca ostila credintei si Bisericii si incheind cu vrednicul de pomenire vladica Epifanie cel gospodar. Gandindu-ma la vrednicia lor si la bogata mostenire culturala, spirituala si materiala transmisa urmasilor, ma cutremur atat in fata exigentelor pe care le impune insemnatatea acestei eparhii istorice – izvor de credinta, de unitate nationala si valori nepieritoare – cat si a asteptarilor celor care m-au primit cu atata dragoste, bucurie si speranta; cu toate acestea, simt in adancul sufletului un glas launtric dumnezeiesc, care ma incurajeaza tainic, soptindu-mi cuvintele „nu te voi lasa, nici nu te voi parasi” (Evrei 13, 5).

Pentru aceasta, dau mai intai slava Preasfintei Treimi, Dumnezeul indurarilor si al iubirii de oameni, ca m-a invrednicit sa pun un nou inceput slujirii mele arhieresti, dupa zece ani si jumatate de activitate administrativa, culturala, social-filantropica, pastoral-misionara si liturgica, desfasurata, ca episcop vicar patriarhal, la Patriarhia Romana si in Arhiepiscopia Bucurestilor, sub indrumarea si povatuirea a doi patriarhi intelepti ai Bisericii noastre, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist si Preafericitul Parinte Patriarh Daniel; totodata, doresc sa exprim profunda recunostinta tuturor ierarhilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, pentru votul de incredere pe care mi l-au acordat in data de 28 februarie, anul mantuirii 2013, cand m-au ales in demnitatea de Arhiepiscop al de Dumnezeu pazitei Eparhii a Buzaului si Vrancei, ramasa vacanta in urma trecerii la cele vesnice a vrednicului vladica Epifanie Norocel, in data de 7 ianuarie 2013. Increderea si dragostea iubitilor frati intru arhierie ma onoreaza, desigur, dar ma si indatoreaza, deoarece imi dau seama de povara crucii ce mi s-a asezat astazi pe umerii mei slabi, deodata cu acordarea insemnelor bisericesti specifice acestui moment – mantia si carja arhiereasca – urmate de asezarea mea in tronul de arhipastor al credinciosilor din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, in calitatea sa de intaistatator si al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, din care face parte aceasta eparhie.

Fara indoiala, emotiile pe care le traieste un ierarh in astfel de clipe sunt coplesitoare; multe si felurite sunt gandurile ce-i trec prin minte, pe masura ce constientizeaza responsabilitatile uriase pe care si le asuma fata de comunitatea credinciosilor ce-i este incredintata spre pastorire, incepand chiar cu aceasta duminica binecuvantata, cand la Sfanta Liturghie am ascultat cu totii cutremuratoarele cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos, referitoare la infricosatoarea Judecata, ce va avea loc la sfarsitul veacurilor, cand Fiul Omului va sa vina cu slava si cu putere multa, inconjurat de sfintii Sai ingeri (cf. Matei 25,31), ca sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale. Criteriul de judecata, in functie de care unii vor fi randuiti la viata vesnica, iar altii la osanda vesnica, il va constitui modul in care am implinit porunca iubirii aproapelui, ca expresie a iubirii fata de Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel Ce din iubire nemarginita fata de oameni S-a intrupat pe pamant, a trait asemenea noua, a suferit moarte pe cruce pentru pacatele intregii omeniri, a inviat din morti si S-a inaltat la ceruri intru slava, sezand de-a dreapta Tatalui, iar toate acestea, pentru a-l salva pe om din robia pacatului si a mortii si a-l repune in starea de comuniune cu Dumnezeu, pierduta candva, in zorii creatiei, din pricina pacatului neascultarii.

Nicicand nu mi-au rasunat mai clare cuvintele Dreptului Judecator ca in ziua de astazi, cand Sfantul Sinod al Bisericii noastre stramosesti mi-a incredintat, prin glasul Intaistatatorului ei, spre paza si pastorire, Biserica lui Hristos din tinuturile Buzaului si Vrancei, sfintite de-a lungul secolelor, cu sange de  martiri si binecuvantate de rugaciunea multor sfinti cuviosi si mucenici, precum Vasile de la Poiana Marului si Teodosie de la Brazi, traitori in schiturile si manastirile fondate pe aceste meleaguri inca din primul mileniu crestin si care constituie marturii elocvente ale credintei ortodoxe si ale trairii autentice in Hristos.

Din nefericire, in ultimii ani, societatea romaneasca, ca de altfel intreaga lume, se confrunta cu grave probleme sociale din cauza crizei economico-financiare, care genereaza adevarate drame in viata oamenilor si a caror solutionare este, in primul rand, de competenta factorilor politici si de conducere ai statelor. Dar cea mai periculoasa criza, cu consecinte dezastruoase in planul vietii spirituale, o constituie cea morala, din cauza inmultirii pacatelor de tot felul, precum mandria, lacomia, setea de putere, autosuficienta si indiferenta fata de valorile perene ale umanitatii, care au dus la slabirea si relativizarea credintei, la instrainarea omului de Dumnezeu, la imputinarea iubirii fata de aproapele si la diminuarea comuniunii si solidaritatii umane. In aceste circumstante, omul contemporan are nevoie mai mult ca oricand de repere morale autentice si de ajutor spiritual, pentru a redescoperi calea dreptei credinte in Hristos, singura valoare care da sens vietii sale pamantesti, in perspectiva dobandirii vietii vesnice. Ori, pentru aceasta, un rol determinant in tara noastra l-au avut intotdeauna si il au in continuare conducatorii spirituali ai comunitatilor crestine, preotii din parohii si manastiri, condusi de episcopii, pe care Duhul Sfant i-a randuit sa pastoreasca„Biserica lui Dumnezeu, pe care a castigat-o cu Insusi sangele Sau” (Fapte 20, 28), motiv pentru care si ei vor fi raspunzatori de felul in care credinciosii vor da sau nu vor da „raspuns bun la infricosatoarea Judecata a lui Hristos”.

Care este insa semnificatia cuvantului „episcop” si de unde izvoraste autoritatea celui ce va trebui sa dea socoteala in fata nemitarnicului Judecator, pentru sufletele ce i-au fost incredintate spre pastorire? De ce il inconjoara credinciosii cu atata respect si-i arata cinste si pretuire? Oare, doar din pricina faptului ca este conducatorul unei institutii bisericesti superioare, asimilat demnitarilor publici? Nicidecum! Deoarece – asa cum ne incredinteaza  Sfantul Apostol Pavel – „nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu precum Aaron” (Evrei 5, 4), caci „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele catre Dumnezeu” (Evrei 5, 1), adica sa-L slujeasca pe Dumnezeu prin slujirea oamenilor. Insasi etimologia cuvantului episkopos, derivat din verbul grecesc episcopeo-episcopo, care inseamna „a veghea, a priveghea si a supraveghea”, sugereaza intreita misiune a celui indrituit sa poarte acest apelativ – respectiv arhiereul – iar aceasta consta in urmatoarele indatoriri: sa vegheze asupra pastrarii nealterate a dreptei credinte, pe care trebuie sa o cunoasca si sa o propovaduiasca „cu timp si fara timp” (II Timotei 4, 2); sa privegheze in rugaciune smerita si nevointe multiple pentru binele si progresul duhovnicesc al credinciosilor incredintati spre pastorire si sa-i supravegheze pe acestia cu dragoste parinteasca, pazindu-i atat de atacurile vrajmasilor din afara, cat si de pericolul propriilor lor slabiciuni.

Din aceasta perspectiva, potrivit invataturii Sfintilor Parinti, in orice Biserica locala, cum este eparhia, episcopul este in primul rand pastor de suflete si slujitor, intaistatatorul prin excelenta al comuniunii euharistice. Din aceasta slujire izvoraste toata autoritatea sa episcopala: invatatoare, sfintitoare si pastorala sau conducatoare. Lucrarea sa primordiala este asadar aceea de a savarsi Dumnezeiasca Liturghie, care constituie „dialogul lui Hristos cu Biserica si al Bisericii cu Hristos”( Pr. Prof. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 276); la Sfanta Liturghie, episcopul prezideaza adunarea euharistica „sezand in locul lui Dumnezeu si fiind dupa chipul lui Hristos” – dupa expresia Sfantului Ignatie Teoforul – insa inconjurat de preoti, care slujesc „dupa chipul Apostolilor”.

Cand pastoreste si binecuvinteaza poporul din eparhia incredintata lui, episcopul impartaseste harul si binecuvantarea Preasfintei Treimi primite prin savarsirea Sfintei Euharistii, pentru sfintirea credinciosilor si a vietii Bisericii locale. Din acest motiv, nu se poate savarsi Sfanta Liturghie fara sfantul antimis pe Sfanta Masa, care poarta semnatura episcopului locului, antimisul fiind inelul de legatura ce exprima legatura canonica si liturgica a episcopului cu preotii unei Biserici locale, care au mandat si binecuvantare din partea sa pentru savarsirea celor sfinte.

Sfantul Ignatie Teoforul, in drumul sau spre martiriu, a aratat o grija deosebita pentru unitatea Bisericii crestine, confruntata pe atunci cu fel de fel de conceptii, straine de duhul Evangheliei lui Hristos. De aceea, in epistolele sale adresate Bisericilor locale din Asia Mica, i-a indemnat cu staruinta pe crestini sa asculte de episcop, fara de care nu poate exista Biserica vazuta. „Cu totii sa-l urmati pe episcop, dupa cum Iisus urmeaza pe Tatal, iar pe preoti, ca pe Apostoli; … Unde este episcopul, acolo sa fie si multimea credinciosilor, dupa cum unde este Hristos, acolo este si Biserica intreaga” (Epistola catre Smirneni 8); „Trebuie sa privim pe episcop ca pe Domnul Insusi”– le spunea el Efesenilor ( Epistola catre Efeseni 6). Prin aceste cuvinte, Sfantul Ignatie intelege ca episcopul cuprinde sau aduna in sine multimea credinciosilor, care alcatuiesc Biserica locala si careia Hristos ii da unitate, prin dreapta credinta si prin Sfanta Euharistie, care este Trupul si Sangele lui Hristos Cel Rastignit si Inviat. El nu se sfieste sa accentueze legatura spirituala dintre episcop si Iisus Hristos, pe Care Sfantul Apostol Petru Il numeste adevaratul „Pastor si Episcopul sufletelor noastre” (I Petru 2, 25). De aceea, episcopul vazut este typos si chip sau icoana a lui Hristos – Arhiereul vesnic, dupa cum Hristos este chipul Tatalui. Asadar, unitatea in jurul episcopului este unitate in harul lui Dumnezeu Cel in Treime inchinat.( Mitropolit Ioannis Zizioulas, Unitatea Bisericii in Dumnezeiasca Euharistie si in episcop (in lb. greaca), Athena, 1990, p.97) Sfantul Grigorie Teologul ne invata si el ca „episcopul este capul plinatatii lui Hristos” si ca „ nu exista episcop prin sine, fara Biserica, dar nici Biserica fara episcop”.

In ceea ce priveste responsabilitatea invatatoreasca a episcopului, care izvoraste din intreita slujire a Mantuitorului Iisus Hristos, aceasta este sugerata chiar la momentul hirotoniei sale intru arhiereu prin aceea ca episcopii savarsitori ai acestei Sfinte Taine aseaza pe crestetul sau, deodata cu punerea mainilor, o Sfanta Evanghelie deschisa, tocmai pentru a arata ca noul ierarh este investit, prin harul Sfantului Duh, cu puterea de a propovadui Evanghelia mantuirii si ca are datoria de a transmite cu fidelitate adevarurile de credinta, convins fiind ca, prin cuvantul Evangheliei, impartaseste credinciosilor pe Insusi Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, pe Iisus Hristos. Aceasta responsabilitate rezulta, de asemenea, si din reprezentarea iconica a celor patru Sfinti Evanghelisti pe mitra episcopului, asezati in jurul chipului lui Hristos, Marele Arhiereu (cf. Evrei 4, 14), pentru a arata ca arhiereul vazut nu se predica pe sine sau alte invataturi omenesti, ci pe Arhiereul cel nevazut, Hristos Cel rastignit si inviat, a Carui invatatura este consemnata in Sfintele Evanghelii si explicitata apoi de catre Sfintii Parinti cei de Dumnezeu inspirati.

Cat despre calitatea de pastor a episcopului, ne amintim din Evanghelia dupa Ioan (10,11) ca Mantuitorul Hristos S-a definit pe Sine, printre altele, cu apelativul „Pastorul cel bun”, Care „isi pune viata pentru oile Sale”. Dupa cum pastorul de oi isi arata grija si afectiunea fata de ele, prin aceea ca le conduce spre pasune bogata si apa curata (cf. Ps. 22, 2), pazindu-le, in acelasi timp, de lupii cei rapitori, tot astfel, pastorul de suflete, episcopul si, implicit, preotul, este chemat sa vegheze neincetat asupra credinciosilor, sa-i apere si sa-i pazeasca de rataciri, hranindu-i duhovniceste din cuvantul Sfintei Scripturi si adapandu-i cu harul Sfantului Duh, prin rugaciunea sa neintrerupta catre Dumnezeu, in cadrul Sfintei Liturghii si a celorlalte Sfinte Taine. Daca pastorul sufletesc va arata bunatate si iubire jertfelnica fata de oile sale cele cuvantatoare si le va calauzi cu blandete si intelepciune pe calea mantuirii, acestea il vor urma cu certitudine, pentru ca ii cunosc glasul de parinte rugator si veghetor si, astfel, impreuna – o turma si un pastor – vor pregusta inca din aceasta viata bucuria si fericirea Imparatiei Cerurilor.

Iubiti parinti, slujitori ai sfintelor altare si binecuvantati crestini din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei,

Cu aceste ganduri despre misiunea sfanta pe care trebuie sa o implineasca episcopul in eparhia sa, dar si cu emotia fireasca a intalnirii cu clerul si credinciosii din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei, imi incep astazi arhipastorirea, pe care doresc sa o asez sub semnul continuitatii, innoirii si dinamizarii vietii bisericesti sub toate aspectele ei: spiritual, pastoral-misionar, liturgic, cultural, editorial, social-filantropic, catehetic si administrativ-gospodaresc.

Asa cum am afirmat public chiar in ziua alegerii mele in aceasta inalta demnitate bisericeasca, prioritatile mele ca arhiepiscop vor fi concentrate indeosebi spre trei directii principale, aflate insa toate pe aceeasi treapta: consolidarea relatiei parintesti, organice, intre arhipastor si preotii de parohie; intensificarea vietii duhovnicesti in cele peste 30 de asezaminte monahale existente in cuprinsul eparhiei si imbunatatirea calitativa a invatamantului teologic in cele doua seminarii, din Municipiul Buzau si Manastirea Ratesti. Aceasta nu inseamna ca celelalte activitati specifice unei institutii bisericesti superioare se vor bucura de mai putina atentie; dimpotriva, ele vor gravita in jurul celor trei obiective mentionate mai sus si vor constitui, de fapt, baza lor de sustinere.

De aceea, ii incredintez pe toti slujitorii sfintelor altare de la parohii si manastiri ca ma voi stradui sa fiu cat mai prezent in viata lor si a credinciosilor pe care ii pastoresc, savarsind Sfanta Liturghie, impartasindu-le cuvant de invatatura si bucurandu-ma sau intristandu-ma impreuna cu ei la evenimentele triste care marcheaza, in genere, viata unei comunitati. Stim cu totii ca exista multa suferinta in randul credinciosilor nostri, iar vocatia preotilor si a arhipastorului lor este aceea de a aduce alinare in suflete si de a-i ajuta efectiv, prin continuarea si diversificarea programelor social-filantropice destinate categoriilor sociale defavorizate (familii sarace, copii abandonati, batrani singuri, s.a.), precum si a celor catehetice, menite sa-i apropie si mai mult pe tineri de Biserica lui Hristos, in care acestia pot sa-si insuseasca valorile morale crestine, precum dragostea, pacea, prietenia, fratietatea, solidaritatea, responsabilitatea si cooperarea intre semeni. De ce? Pentru ca – asa cum afirma Parintele Patriarh Daniel intr-una dintre predicile sale – „omul contemporan, prins in mreaja unei societati materialist-consumiste si a profitului imediat, se grabeste si cauta sa simplifice ori sa reduca fericirea la castigul material si la existenta biologica terestra, uitand de bogatia sufleteasca a virtutilor ca iubire de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, de sfintenie si de viata vesnica. De aceea, trebuie sa intelegem ca educatia  crestina a copiilor, pe langa formarea caracterelor umane in spiritul credintei crestine, are drept scop sa formeze nu doar cetateni ai patriei pamantesti, ci si cetateni ai Imparatiei Cerurilor, ai comuniunii de iubire vesnica divino-umana. Astfel, cateheza trebuie sa ii invete pe copii sa cultive valori profund umane si sfinte… care il evidentiaza pe om ca fiinta capabila de iubire eterna in lumina si iubirea Preasfintei Treimi. ( Predica la Duminica a XVII-a dupa Rusalii, Ziarul Lumina de Duminica, 17 februarie 2013, p. 5)

Insa, pentru implinirea acestor deziderate, arhiepiscopul sau arhipastorul  dumneavoastra nu va reusi daca nu va fi ajutat; de aceea el are nevoie atat de rugaciunea, cat si de sprijinul concret al pastoritilor sai: in primul rand al colaboratorilor de la Centrul Eparhial, apoi al preotilor de la parohii, in frunte cu parintii protoierei, al monahilor si monahiilor din manastiri, al autoritatilor locale si al altor institutii publice, care doresc sa ajute Biserica pentru implinirea vocatiei ei spirituale si sociale. In acest sens, noul arhipastor al Eparhiei Buzaului si Vrancei isi exprima inca de pe acum deschiderea si disponibilitatea de a coopera cu toti cei ce si-au asumat responsabilitatea de a sluji poporul, insa aceasta cooperare se va intemeia negresit pe principiile crestine care izvorasc din Evanghelia lui Hristos. Astfel, ne exprimam speranta ca vom putea dezvolta o activitate cultural-misionara si mai bogata, prin tiparirea si raspandirea Cuvantului lui Dumnezeu si a altor carti ziditoare de suflet in toate casele credinciosilor, prin conservarea si restaurarea monumentelor bisericesti care fac parte din patrimoniul cultural national, paralel cu activitatea social-filantropica si catehetica, in special cea destinata copiilor si tinerilor, pe care am mentionat-o mai sus.

Pentru aceasta, ii rog pe toti crestinii ortodocsi din aceasta binecuvantata eparhie sa fie alaturi de arhipastorul lor si sa-l sprijine in lucrarea sa pastoral-misionara, luand aminte la indemnul Sfantului Apostol Pavel care zice: „Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17).

 In acest inteles, se poate afirma ca slujirea episcopala este, cu adevarat, un drum al Crucii si al Invierii, deoarece arhiereul se roaga neincetat pentru popor, se jertfeste pentru binele lui, ridica pe umerii sai oaia cea ratacita, ajutand-o sa urce pe drumul Golgotei si spre Inviere, asculta suspinele saracilor, simte durerea si suferinta bolnavilor, este sensibil la tanguirea celor neputinciosi si cauta sa aduca bucurie celor lipsiti de ea.

Preafericirea Voastra,

Inainte de a-mi incheia cuvantul, ingaduiti-mi sa Va multumesc inca o data, din adancul sufletului, pentru toata dragostea si grija parinteasca aratate in cei cinci ani si jumatate de impreuna-lucrare la Patriarhie; sunt convins ca sfaturile Preafericirii Voastre si experienta pe care am acumulat-o in diferitele domenii de activitate bisericeasca imi vor fi de mare folos in aceasta noua etapa a slujirii mele arhieresti, ca arhipastor al unei eparhii.

Un cuvant de aleasa pretuire si gratitudine indrept acum catre ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane care si-au luat osteneala de a fi alaturi de mine in acest moment unic si crucial din viata mea si, in mod deosebit, inaltilor oaspeti din partea unor Biserici Ortodoxe surori: IPS Parinte  Iosif, Mitropolit de Prikonisou, delegatul Sanctitatii Sale, Bartholomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului; IPS Parinte Ilarion, Mitropolit de Volokolamsk – Patriarhia Rusa – prieten si colaborator in cadrul organismelor Panortodoxe si crestine; IPS Parinte Hrisostom, Mitropolit de Patra – Biserica Ortodoxa a Greciei si IPS Parinte Isaia, Mitropolit de Tamasou si Orinis – Biserica Ortodoxa a Ciprului. Le multumesc din suflet pentru dragostea lor frateasca si onoarea pe care mi-au facut-o, venind de la distante mari pentru a impartasi cu noi bucuria unui nou inceput in slujirea Bisericii lui Hristos.

Multumesc, de asemenea, Preacucernicului Parinte Consilier-cultural Costica Panaite, pentru frumoasele cuvinte de intampinare rostite in numele clerului si credinciosilor din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei si-l incredintez de toata pretuirea mea, exprimandu-mi nadejdea unei rodnice cooperari pe taram cultural.

Salut, de asemenea, prezenta la acest eveniment a inaltilor demnitari de Stat, senatori, deputati, ministri si reprezentanti ai autoritatilor locale din judetele Buzau si Vrancea, precum si ai altor institutii publice, pe care ii asigur de tot respectul si consideratia noastra.

Cu sentimente de profunda recunostinta fata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, care m-a ales Arhiepiscop al Buzaului si Vrancei, fata de profesorii de la Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din Buzau si de la Facultatile de Teologie din Bucuresti si Thessalonic;  cu sentimente de gratitudine si pretuire fata de ierarhii care m-au calauzit de-a lungul anilor, in vremea studiilor teologice – Inaltpreasfintitii si Preasfintitii Parinti Casian al Dunarii de Jos, Teofan al Moldovei si Bucovinei si Galaction al Alexandriei si Teleormanului, in frunte cu Preafericitul Parinte Patriarh Daniel;  cu sentimente de piosenie fata de fericitii intru adormire, vrednici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe – Teoctist, Patriarhul Romaniei, Hristodoulos, Arhiepiscopul Athenei, si Mitropolitii Hrisostom al Edessei si Maxim de Serres; cu sentimente de frateasca si parinteasca dragoste fata de toti slujitorii sfintelor altare si credinciosii din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei; cu sentimente de stima fata de autoritatile de stat locale si centrale si ale altor institutii publice, aici, prezente, ma incredintez cu toata fiinta mea milostivirii Preasfintei Treimi, Dumnezeul nostru, rugandu-ma Mantuitorului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Vesnic, sa-mi daruiasca sanatate, putere si intelepciune, pentru a pastori cu cinste si demnitate poporul lui Dumnezeu din aceasta binecuvantata eparhie si de a pastra nealterata comoara dreptei credinte, pe care vrednicii nostri inaintasi au aparat-o cu multe jertfe si nevointe. In incheiere, ii incredintez pe toti slujitorii sfintelor altare de la parohii si din manastiri, pe monahi si monahii, pe profesorii si elevii Seminarului Teologic si mai ales pe dreptcredinciosii crestini, tineri si varstnici, ca am venit aici sa-L slujesc pe Hristos cu toata dragostea, daruirea si devotamentul meu, adica pe dumneavoastra, cei ce constituiti realmente Trupul Sau tainic, Biserica, si sunteti, totodata, „pecetea apostoliei mele in Domnul”, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel (1 Cor. 9,2) si odorul de mare pret pe care Hristos il va cere de la mine la cea de-a doua Sa venire.

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si partasia Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti. Amin”.