Obștea Mănăstirii Ciolanu a fost binecuvântată duminică, 25 ianuarie 2026, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a istoricului așezământ monastic buzoian, în prezența unui mare număr de credincioși.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din paisprezece clerici, între care s-au aflat protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, pr. Alin-Leontin Balica, consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, și pr. Cătălin Andreiu, protoiereu al Protoieriei Buzău I.

Reflectând asupra pasajului evanghelic al Duminicii a 32-a după Rusalii (Luca 19, 1-10), Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit, în predica sa, despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Zaheu ca despre o minune a transformării lăuntrice, rod al pocăinței adevărate și al conlucrării omului cu harul dumnezeiesc. Arhipăstorul locului a subliniat că dorința mai-marelui vameșilor din Ierihon de a-L vedea pe Hristos nu a izvorât dintr-o simplă curiozitate, ci a fost expresia unei frământări interioare și a unei nădejdi de îndreptare, cunoscute dinainte de Domnul. Intrarea Mântuitorului în casa lui Zaheu a devenit astfel începutul unei schimbări profunde a vieții sale, confirmată prin fapte concrete de milostenie și prin repararea nedreptăților săvârșite. În acest sens, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși la o pocăință autentică, trăită ca o lucrare continuă de înnoire a vieții.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.