Sâmbătă, 14 martie 2026, aproximativ 400 de elevi buzoieni și vrânceni au participat la etapa județeană a Olimpiadei de Religie, organizată de inspectoratele școlare din cele două județe, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Toți participanții au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, ca semn de apreciere pentru dragostea lor față de disciplina Religie.

În municipiul Buzău, competiția s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” și a reunit 100 de elevi de gimnaziu și liceu, proveniți de la mai multe unități de învățământ din județ.

Delegatul Chiriarhului a fost părintele Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, care – însoțit de ierodiaconul Anastasie Iancu, inspector eparhial în cadrul aceluiași sector – a transmis elevilor mesajul de binecuvântare al Părintelui Arhiepiscop Ciprian. Alături de aceștia s-au aflat părintele prof. Ene Romeo, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, domnul prof. Cătălin Iordache, directorul Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei”, părintele prof. Gabriel-Mugurel Anghel, cadru didactic de religie la aceeași unitate, precum și domnul prof. Robert-Mugurel Roșioru, de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din municipiu.

Părintele consilier a parcurs sălile de concurs, adresând elevilor încurajări și felicitări pentru seriozitatea și dăruirea manifestate în pregătirea lor, subliniind că Olimpiada de Religie constituie o competiție distinctă, ce nu urmărește doar acumularea de cunoștințe, ci și cultivarea unei vieți întemeiate pe principii și valori morale. Totodată, le-a recomandat să împărtășească ceea ce au învățat la orele de Religie cu semenii din comunitățile lor, devenind astfel mărturisitori ai credinței și promotori ai valorilor creștine în familie, școală și societate. În continuare, le-a transmis că, la fel ca în anii precedenți, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei va răsplăti eforturile și rezultatele lor prin participarea la excursii culturale și educaționale, organizate în diverse zone ale țării, oferindu-le astfel prilejul de a descoperi frumusețea patrimoniului spiritual și cultural românesc. Cu această ocazie, toți elevii participanți, dar și profesorii supraveghetori, au primit din partea Ierarhului locului iconițe și metaniere, ca semn de binecuvântare și apreciere.

În municipiul Focșani, etapa județeană a olimpiadei s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Ioan Basgan” și a reunit aproximativ 300 de elevi de gimnaziu și liceu din Vrancea. La eveniment au fost prezenți doamna prof. dr. Livia-Silvia Marcu, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, părintele prof. Silviu-Iulian Roșca, inspector pentru disciplina Religie, precum și doamna prof. Alina Dima, director al Școlii Gimnaziale „Ioan Basgan”.

Subiectele de concurs au fost elaborate conform programei școlare, vizând atât evaluarea cunoștințelor dobândite la disciplina Religie, cât și dezvoltarea capacităților de analiză, sinteză și aplicare a învățăturii de credință în contextul societății contemporane.

Elevii cu cele mai bune rezultate vor reprezenta județele Buzău și Vrancea la etapa națională a Olimpiadei de Religie, programată să se desfășoare astfel: pentru gimnaziu, între 21 și 25 aprilie, la Brăila, iar pentru liceu, între 15 și 19 aprilie, la Reșița, județul Caraș-Severin.

Prin organizarea acestei competiții se evidențiază, încă o dată, colaborarea fructuoasă dintre Școală, Familie și Biserică în formarea tinerilor, încurajând cultivarea valorilor spirituale și dezvoltarea unei educații armonioase, în care cunoașterea se împletește cu formarea morală și duhovnicească a noilor generații.

Pr. cons. Dan Necula

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul