Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian și sub îndrumarea Sectorului Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Parohia buzoiană Pârscovul de Sus a organizat o excursie culturală pe Valea Prahovei pentru un grup de 16 copii.
Cei mici ne-au fost încredințați cu emoție de către părinții lor, deoarece unii dintre ei nu vizitaseră niciodată zona pitorească a Văii Prahovei. După ce s-au ocupat locurile în microbuz, am rostit cu toții rugăciunea de călătorie, cu nădejdea că Dumnezeu ne va fi alături pe tot parcursul acestui itinerar, plecând apoi la un drum de aproximativ două ore și jumătate.
Primul obiectiv a fost Castelul Peleș, această perlă a Carpaților care străjuiește stațiunea Sinaia, construit în anul 1873 de către Regele Carol I spre a-i servi drept reședință de vară. Din anul 1953, castelul a devenit Muzeu Național, deschis publicului larg, impresionând și astăzi prin măreția și detaliile cu care a fost lucrat. Micii excursioniști au fost atenți la toate informațiile pe care ni le-a dat ghidul și au fost absorbiți, rând pe rând, de fiecare încăpere ce păstrează aerul unei alte epoci.
Am coborât apoi pe acea mică alee pietruită din vecinătatea castelului, închipuindu-ne cum se plimbau odinioară regele și regina în susurul râului Peleș, către Mănăstirea Sinaia, un leagăn vechi al Ortodoxiei autentice românești. Ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino în anul 1695, aceasta a fost denumită de către Dositei, Patriarhul Ierusalimului, „Mănăstirea Buceagul”. Ne-am închinat cu toții atât în biserica mare, cât și în biserica mică a așezământului, admirând arhitectura ce mărturisește despre dragostea pe care au avut-o înaintașii noștri pentru vetrele de rugăciune.
Ne-am continuat apoi drumul către orașul Bușteni, unde, intrând în inima munților Bucegi, am putut admira un peisaj mirific, străjuit de simbolul creștinătății, Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Unii dintre copii au mărturisit, cu vocea tremurată, că nu au mai văzut niciodată ceva atât de frumos.
Următorul nostru obiectiv a fost Castelul Cantacuzino, aflat într-un cadru de poveste la poalele Muntelui Zamora. Aici, copiii au explorat curtea interioară, grădinile, grota și turnul de vânătoare în care am urcat pentru a face fotografii, spre a imortaliza trecătoarea clipă. Operă a arhitectului Grigore Cerchez, edificiul a fost finalizat în anul 1911, la comanda prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit „Nababul”, și impresionează atât prin detaliile interioare, cât și prin picturile care au scăpat de devastările din perioada regimului comunist. Terasa oferă o priveliște unică spre Muntele Caraiman, fiecare dintre noi rămânând pentru câteva clipe cu ochii ațintiți spre frumusețile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Vrând parcă să intrăm în intimitatea muntelui, am poposit și la frumoasa Mănăstire Caraiman, oază de liniște și duhovnicie atât pentru viețuitorii de aici, cât și pentru pelerinii care trec pragul acesteia cu evlavie. Istoria acestui loc se leagă de un mare trăitor al neamului nostru, Părintele Gherontie Puiu, cel care, fiind îndemnat de Maica Domnului, a ales acest spațiu pentru ridicarea centrului monahal. Ne-am închinat în biserica mănăstirii și, cu binecuvântarea părintelui gazdă, am cântat împreună cu grupul de copii „Hristos a înviat!”.
Pașii noștri încep să caute cărările spre casă, dar inimile însetate de frumos parcă ar mai vrea să descopere încă ceva din comorile patriei noastre. Astfel, ultimul popas l-am făcut la Sfânta Mănăstire Zamfira, ctitorie a Jupâniței Zamfira, soția unuia dintre oamenii de încredere ai Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Ne-a impresionat încă de la intrare curtea amplă și foarte îngrijită, unde ne surâdeau flori care mai de care mai colorate, în timp ce cireșii înfloriți întregeau această simfonie ce ne îmbia cu mireasmă de primăvară. Pășind în interiorul bisericii, am ascultat glasurile duioase ale măicuțelor de la strană, care au făcut să tresară în noi bucuria Săptămânii Luminate. În această atmosferă de rugăciune, privirea ne-a fost mângâiată de penelul blând al marelui nostru pictor Nicolae Grigorescu, a cărui operă învăluie pereții sfântului lăcaș precum veșmintele pe slujitorii Sfintelor Altare. Aceasta marchează începuturile sale în arta bisericească, artistul având doar 18 ani la acel moment, urmând ca ulterior să execute și pictura Mănăstirii Agapia.
Ziua își apropia timid amurgul, la fel și excursia noastră, care a fost binevenită din toate punctele de vedere. Am citit pe chipul micilor creștini bucurie, mulțumire, uimire, dar și recunoștință pentru toate cele cu care am fost binecuvântați de Bunul Dumnezeu. Am promis că Îl vom păstra pe Dumnezeu aproape, atât în biserica noastră parohială, cât și în viitoarele ieșiri pe care ne dorim să le facem împreună.
Pr. Alexandru Guță
Parohia Pârscovul de Sus
Protoieria Pătârlagele
