Credincioșii care s-au aflat duminică, 13 octombrie 2024, în biserica Schitului Poienițele din comuna buzoiană Chiojdu au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în lăcașul de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, hirotonindu-l întru ieromonah pe ierodiaconul Firmilian Sava, viețuitor al așezământului călugăresc.
Soborul de clerici a fost format din: protos. Veniamin Anghel, exarhul mănăstirilor și schiturilor din județul Buzău, protos. Ghelasie Iorga, egumenul Schitului Poienițele, pr. Valeriu-Cristian Popoviciu, consilier eparhial, pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, arhid. Laurențiu Manea, ierodiac. Firmilian Sava și diac. Marius-Florin Bogatu, slujitor la Parohia Podeanu din Capitală.
În predica rostită, Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților a evidențiat învățăturile desprinse din pericopa evanghelică a Duminicii a 21-a după Rusalii (Luca 8, 5-15), care ne înfățișează Pilda semănătorului. Chiriarhul a precizat că, prin această parabolă, Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează îndemnul de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, de a-l primi cu inimă bună și a-l face roditor în viața noastră, prin împlinirea poruncilor evanghelice.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.