Sub aceste două devize s-a desfăşurat Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa 2015, organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în perioada 4-7 septembrie 2015, la Cluj-Napoca, străvechea inimă a Transilvaniei, iar astăzi, Capitala Europeană a Tineretului.

Timp de patru zile, al doilea oraş ca mărime al României a găzduit peste 6000 de tineri, veniţi din ţară şi din toate colţurile Europei: Republica Moldova, Rusia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia şi Slovacia, Finlanda, Georgia, Albania, Cipru, dar şi din comunităţile ortodoxe din Siria şi Palestina, pentru a se ruga împreună, pentru a dialoga şi pentru a desfăşura diferite activităţi cu valoare de simbol.

Într-o vreme a neîncrederii şi izolării, a defetismului şi a xenofobiei emergente, a atacurilor Bisericii Ortodoxe şi a etichetărilor nedrepte, şcolile teologice clujene, clerul ortodox, credincioşii oraşului în sărbătoare şi, îndeosebi cei 500 de tineri voluntari au întâmpinat cu braţele şi inimile deschise pe cei ce au răspuns invitaţiei de a petrece câteva zile în urbea lor, având nădejdea, aşa cum le împărtăşea Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, că „voi, tinerii, cu vigoarea voastră şi cu harul lui Hristos, credem că puteţi revigora viaţa spirituală a Europei, intrată în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci şi demografic. Lucrul acesta îl dorim şi Îl rugăm pe Dumnezeu să vă ajute în toate proiectele bune pe care le aveţi planificate!

Programul a debutat vineri după-amiază, 4 septembrie, cu o rugăciune comună, în limbile română şi engleză, a tuturor celor invitaţi în Piaţa Avram Iancu, din faţa Catedralei Mitropolitane. Prezent în mijlocul tinerilor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apreciat acest eveniment deosebit de comuniune şi bucurie creştină, vorbind totodată despre situaţia Europei actuale şi despre criza moral-spirituală a lumii, prilej cu care a oferit şi câteva îndemnuri celor ce vor participa activ la consolidarea profilului social şi spiritual al Europei de mâine şi a întărit angajamentul Bisericii de a veni în ajutorul material şi spiritual al tinerilor şomeri, săraci, al celor afectaţi de fenomenul migrant, al celor abandonaţi ori victime ale manipulării societăţii secularizate şi individualiste.

La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a lansat o meditaţie la tema Evangheliei citite la ceas de seară – nefericirea tânărului bogat, aflat în căutarea desăvârşirii – îndemnând pe cei prezenţi să se oprească din fuga lor pentru a acumula şi a avea, pentru că nu acesta este scopul vieţii: „Desăvârşirea înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu totul, tot ce suntem. Mai mult decât reguli, mai mult decât porunci, Dumnezeu vrea să-i dăm în mod liber inima noastră şi să-i urmăm Lui, dar nu oricum, nu singuri, ci şi prin aproapele nostru care are nevoie de noi”.

După programul religios solemn, din Piaţa Avram Iancu, a urmat un spectacol muzical de extraordinar, susţinut de trupa Holograf, prefaţat de un recital mobilizator, oferit de tânăra cântăreaţă Ilinca Băcilă.

În dimineaţa zilei de 5 septembrie, uşile căminelor universitare, ce au găzduit participanţii, s-au deschis la orele 7:00, pentru a permite tinerilor veniţi la Cluj să se angajeze într-o nouă aventură de maturitate şi de cunoaştere a identităţii poporului român şi a propriei indentităţi, deopotrivă.

După micul dejun, a avut loc rugăciunea comună, în faţa Catedralei mitropolitane, prilej cu care Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcop Ortodox Român al Europei de Nord, a rostit o meditaţie ce adresa tinerilor îndemnul ca deschiderea către jertfă şi iubire, arătată în astfel de momente să devină permanent lucrătoare, pentru ca inimile lor să se transforme pentru veşnicie în icoane ale lui Hristos, luminând astfel în comunităţile în care trăiesc. Tânărul vladică i-a întărit pe cei prezenţi, aducând mărturie cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile voastre, ci faceţi-vă pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia…” (I Timotei 4, 12).

În continuare, delegaţiile Eparhiilor invitate au participat la dezbateri şi discuţii, în microgrupuri, despre aspecte importante pentru viaţa şi viitorul tineretului ortodox european. Organizatorii au pregătit o serie de activităţi interactive non-formale, ce au avut loc în nouă locaţii din oraşul Cluj-Napoca, în special la şcolile şi liceele centrale. Întâlnirile au fost coordonate de profesori voluntari şi s-au centrat pe teme de interes sporit, precumfamilia şi provocările tineretului în lumea contemporană.

După-amiază, miile de participanţi au avut posibilitatea de a cunoaşte mai bine Capitala Europeană a Tineretului 2015, vizitând muzeele clujene şi principalele obiective istorice şi religioase de referinţă ale urbei transilvane. Alţii au participat la diferite ateliere practice, în care au învăţat de la voluntari să picteze icoane, să împletească metaniere şi cruciuliţe şi să modeleze în lut ori din pastă Fimo diverse obiecte. La Cercul Militar, voluntarii clujeni au pregătit pentru oaspeţii veniţi din ţară şi străinătate un program interactiv cu scenete de teatru, iar pe scena din Piaţa Unirii, tinerii pasionaţi de muzică folk au avut ocazia de a prezenta publicului preocupărilor lor pentru muzică şi poezia chitarei.

Seara s-a încheiat apoteotic cu reunirea tuturor celor ce simţeau tinereţea Ortodoxiei, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pentru a pune la inimă cuvintele pline de duh ale Părintelui Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, unul dintre cei mai profunzi trăitori şi mărturisitori contemporani ai credinţei ortodoxe, în Occident şi în întreaga lume. Acesta a susţinut o conferinţă în limba engleză, tradusă cu titlul „Relaţiile interpersonale în lumina relaţiei noastre cu Dumnezeu”, demonstrând, pe baza unor paradigme biblice, în contrast cu compromisurile timpurilor noastre, că adevărata bucurie nu poate fi trăită de om în afara lui Dumnezeu, iar relaţiile inter-umane nu pot fi dezvoltate şi înnobilate decât dacă sunt eliberate de păcat şi de patimi.

În ciuda ploii, dimineaţa zilei de 6 septembrie a adunat din nou mii de ortodocşi de pretutindeni, alături de clujeni, în faţa Catedralei Mitropolitane, pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată solemn de un numeros sobor de ierarhi şi preoţi, din ţară şi din străinătate, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La vremea cuvenită, plecând de la parabola evanghelică a nunţii fiului de împărat, acesta le-a vorbit celor prezenţi despre mântuire, ca rezultat al răspunsului la chemarea lui Dumnezeu, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ale Bisericii. „Aleşi [spre mântuire] devin cei care prin nevoinţe multe, prin lacrimi de pocăinţă îşi curăţă haina de la Botez, pătată de păcate, şi se luminează prin Sfânta Spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie.” Răspunsurile liturgice au fost date în limbile română, rusă şi greacă, de tinerii prezenţi şi de către Corul „Psalmodia Transylvanica”.

La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei, au transmis tinerilor salutul lor şi organizatorilor un scurt mesaj de felicitare toţi ierarhii veniţi din străinătate: Înaltpreasfinţitul Părinte Iustinian, Arhiepiscop de Elista, Rusia, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Iordania, precum şi Preasfinţitul Părinte Iona, Episcop de Obuchovo, Ucraina, alături de ierarhii români din diaspora, amintiţi mai sus.

După prânz, cerul s-a înseninat şi tinerii au umplut literalmente Parcul Mare al Clujului, unde au luat cu asalt bărcuţele şi hidrobicicletele de pe lac, au participat la concursuri de îndemânare, de echilibru, de catrene rimate, la parada costumele populare ale popoarelor participante şi au jucat româneşte la concertul extraordinar de muzică populară, oferit de rapsozii şi virtuozii Transilvaniei, inclusiv de către clujeanul Vasile Soporan, declarat „Tezaur Uman Viu”, unul dintre puţinii români înscrişi în patrimoniul UNESCO.

Asfinţintul a adus asupra urbei lumina apoteotică a acestui eveniment, născută din entuziasmul inimilor ce s-au înlănţuit în pace într-o coloană de cântec şi rugăciune, pentru a porni Procesiunea Tinereţii, din parc spre Catedrala Mitropolitană. Grup după grup, zone folclorice reprezentate, unele după altele, ierarhi şi preoţi „cu crucea-n frunte”, mărturisitori ai Ortodoxiei de dincolo de hotar, cu drapelele lor, credincioşi clujeni şi voluntari neobosiţi, cu toţii mai mult de 6000, au străbătut duminică seara străzile din centrul municipiului, oferind locuitorilor acestui oraş multicultural un exemplu frumos de comuniune şi frăţietate.

Ajunşi în faţa Catedralei Mitropolitane, participanţii s-au reunit din nou în jurul statuii impunătoare a lui Avram Iancu, ca în jurul unui părinte, şi au participat la rugăciunea comună de seară, oficiată în mai multe limbi, în faţa Catedralei Mitropolitane.

La final, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, promotorul acestui tip de proiecte pentru tineret, a ţinut o meditaţie publică, în care i-a chemat pe tineri să se pună curajoşi în slujba lui Hristos, în această lume care se secularizează şi se desacralizează: „Sunteţi chemaţi să intraţi în dialog de respect, de reciprocitate şi de fratenitate cu tinerii din Europa, catolici şi protestanţi şi să le spuneţi că voi aţi găsit calea împlinirii şi a fericirii nepieritoare. Aceasta este Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa. Faceţi-o cu mult curaj, cu mândrie nepăcătoasă, cu demnitate şi fidelitate faţă de credinţa noastră străbună. şi poate vom salva împreună Europa!

Impresionaţi de forţa cuvintelor părinteşti, dar şi de grandoarea momentelor de comuniune şi bucurie, tinerii au cântat în cor cântări duhvoniceşti şi imnul Întâlnirii, după care s-au deplasat către Piaţa Unirii, unde organizatorii au oferit un concert extraordinar de muzică folk, cu Florin Săsărman, Ducu Bertzi, Magda Puşcaş şi alţii. La sfârşit, după regalul celor mai frumoase poezii, de dincoace şi de dincolo de Prut, cântate magistral de artiştii invitaţi, fiecare grup a lansat lampioane, lumini ce s-au înălţat temerar în noapte, ca aripile tinerilor în negura acestor vremuri.

În ultima zi, pe 7 septembrie, cu bagajele şi merindele gata de drum, tinerii s-au îndreptat spre Sala Sporturilor, în vecinătatea căreia şi-au lăsat bagajele în autocare, pentru a lua parte – înainte de a porni înapoi spre casă – la festivitatea de închidere la Întâlnirii, în prezenţa înalţilor ierarhi şi a oficialităţilor locale.

După rugăciunea de deschidere, în ropote de aplauze şi pe muzica lui Vangelis, „Conquest of Paradise”, reprezentanţii delegaţiilor au defilat, purtând cu mandrie steagurile ţărilor din care provin. Au fost aduse mulţumiri iniţiatorilor, finanţatorilor şi mai ales voluntarilor, pentru osteneala şi ospitalitatea dovedite, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române felicitând organizatorii şi colaboratorii lor şi îndemnând tinerii la împărtăşirea roadelor acestei experienţe în comunităţile parohiale şi şcolare din care provin, pentru sporirea duhului comuniunii.

Mitropolitul Ardealului a mulţumit, la rându-i, tuturor celor prezenţi, pentru măsura cu care şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a acestui eveniment, evidenţiind eforturile şi lucrarea celor de la Centrul eparhial, care au gândit şi pus în mişcare acest mega-proiect, o echipă care, emoţionată, în final, a predat ştafeta şi flacăra aprinsă a comuniunii tineretului ortodox colegilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, organizatoarea evenimentului similar de anul viitor.

La aceste momente frumoase şi pline de încărcătură duhovnicească au participat şi cei 100 de tineri buzoieni şi vrânceni, invitaţi pentru a lua parte la acest eveniment. Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, a demarat de la începutul anului un proiect pentru asigurarea participării, cu titlul gratuit, la Întâlnirea europeană de la Cluj, iar la începutul verii a organizat o selecţie a participanţilor din judeţele Buzău şi Vrancea, apelând la preoţi şi profesorii de Religie, pentru a recomanda tineri care s-au distins în activităţile şi proiectele catehetice desfăşurate, în cele de voluntariat ori la orele de Religie şi competiţiile de profil.

Lectura unora dintre eseurile motivaţionale primite, recomandările, mesajele primite şi convorbirile cu unii dintre ei, precum şi întâlnirea pregătitoare, la care au stat de vorbă cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, au demonstrat buna creştere socială şi spirituală a fiilor noştri duhovniceşti, puterea lor de a discerne prin norul „noutăţilor” la modă, capacitatea lor de a recunoaşte, conserva şi promova zestrea tradiţiilor şi Ortodoxie româneşti şi nu în ultimul rând, încrederea pe care o au şi pe care o inspiră societăţii româneşti busolate de Nordul existenţei noastre, Mântuitorul Iisus Hristos.

Rămânând cu nostalgia acelor clipe binecuvântate, se cuvine să le mulţumim în final şi noi gazdelor de la Cluj-Napoca, preoţilor şi voluntarilor model, care au trudit zi şi noapte, pentru ca noi să ne simţim cât mai mulţumiţi, şi nu în ultimul rând, echipei de coordonatori şi însoţitori, din Arhiepiscopia noastră, alături de care am avut grijă de buna selectare, integrare şi purtare a tinerilor buzoieni şi vrânceni, în programul Întâlnirii: Dna Raluca Trocaru, Inspector pentru Activităţi cu Tineretul, Dna prof. Mihaela Enache, Inspector şcolar pentru disciplina Religie la I.S.J. Vrancea, Pc. Pr. Ionuţ Constantin, Spiritual la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, Dl Evelin Florin Bratu, membru intern al echipei Serviciului Economic, Resurse Umane şi Administrativ din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte şi Dl Georgian Chioreanu, tânăr teolog buzoian, tenor al Coralei „Neagu Ionescu”. Hristos în mijlocul nostru!

 

Pr. prof. Cristian Marius Dima

Consilier eparhial

Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul