Marţi, 12 ianuarie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a participat la Gala Premiilor de Excelenţă în Civism Om între oameni, care s-a desfăşurat la Sala „Studio“ a Teatrului Naţional din Bucureşti. Înaltpreasfinţia Sa a făcut parte din juriul care a nominalizat laureaţii galei din acest an, alături de Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 al Capitalei, acad. Eugen Simion, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, şi acad. Maya Simionescu, vicepreşedinta aceleiaşi fundaţii, după cum aflăm de pe site-ul ziarullumina.ro.
În cadrul evenimentului, părintele Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului, împreună cu 18 personalităţi ale vieţii publice româneşti, a primit Premiul de Excelenţă în Civism Om între oameni, oferit de Primăria Sectorului 2 din Capitală şi de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, aflată sub egida Academiei Române.
Cele 19 personalităţi au fost premiate pentru că, prin faptele lor, au reuşit să construiască punţi între oameni şi să promoveze valorile spirituale şi culturale româneşti, într-o societate românească tensionată, polarizată şi dezorientată.
Părintele Nicolae Tănase „are în grijă părintească 410 tineri şi 40 de vârstnici. Au fost copii abandonaţi şi tineri care, după 18 ani, nu mai puteau fi găzduiţi în orfelinatele de stat, însă instituţia iubirii de oameni a părintelui Tănase a crescut şi s-a diversificat. Asociaţia Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi a luat în grijă mamele necăjite şi fără sprijin şi bătrânii nimănui. S-au construit şcoli, grădiniţe, dispensare, ateliere meşteşugăreşti (de croitorie, de broderie, de tâmplărie şi de pictură de icoane) şi tipografii. Este în construcţie şi un liceu. Comunitatea locală a fost atrasă în această operă, care a adunat nu doar voluntari români, ci şi voluntari din întreaga lume. Valea Plopului a devenit nu numai spaţiul unei uriaşe acţiuni filantropice, ci şi locul în care, din copii fragili şi dezorientaţi, refuzaţi de societate, se făuresc oameni adevăraţi, oameni de toată isprava, se formează caractere. Veţi fi surprinşi să aflaţi că Asociaţia Pro-Vita nu primeşte nici o subvenţie de la stat. Dimpotrivă, oferă statului român un model socio-spiritual, dar şi cetăţeni de nădejde. Un adevărat arhetip a ceea ce noi am numit om între oameni“, s-a menţionat în laudatio.
Fiecare laureat a primit Sfânta Evanghelie, Diploma şi medalia Om între oameni şi opera în 3 volume Articole politice a lui Mihai Eminescu. La această ediţie, au fost premiaţi Ilie Năstase, acad. Dumitru Prunariu, actorul Dorel Vişan, artistul plastic Mircia Dumitrescu, academicianul Nicolae Zamfir şi cadre medicale care au ajutat victimele incendiului de la clubul Colectiv. Ca în fiecare an, un premiu este oferit şi unei personalităţi din străinătate care a promovat valorile româneşti, iar anul acesta Premiul Prietenii României a fost acordat violonistului André Rieu.