Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău şi-a deschis, marţi, 15 septembrie 2015, porţile pentru noul an şcolar. Elevi, profesori şi părinţi au participat la slujba de Te Deum oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în Paraclisul arhiepiscopal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Printre participanţii la acest eveniment s-a aflat şi un reprezentat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
„Seminarul Teologic Ortodox din Buzău va împlini la anul 180 de ani de existenţă. Şcoala aceasta a fost, de-a lungul istoriei, o pepinieră, unde au fost pregătiţi oameni nu numai pentru slujirea preoţească, ci şi pentru alte domenii, oameni de calitate care au făcut cinste Bisericii şi ţării, care şi-au adus contribuţia la propăşirea acestui neam, a culturii româneşti şi a valorilor evanghelice. Desigur, cea mai importantă slujire pentru un viitor preot este cea liturgică şi pastoral-misionară. Cu toţii ne adăpăm duhovniceşte din Sfânta Liturghie, pentru că toate gravitează în jurul ei. De aceea, profesorii, îndeosebi preoţii profesori, trebuie să îşi dea toată osteneala ca frăţiile voastre să vă însuşiţi valorile evanghelice, pentru a fi capabili mai târziu să luminaţi pe alţii, acolo unde veţi fi chemaţi la slujire“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
La Seminarul buzoian învaţă un număr de 133 de elevi, în 5 clase, dintre care una este destinată cântăreţilor bisericeşti. Alte structuri ale Seminarului din Buzău sunt Grădiniţele „Căsuţa Piticilor“ şi „Cuvioasa Parascheva“.