Receptivi la proiectul de valorizare pedagogică a filmului „Octav”, inițiat de casa de producție Oblique Media Film, elevii și profesorii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău au beneficiat de o proiecție specială, la cerere, a acestui lung-metraj, la Happy Cinema din Buzău.
Întrucât se constată cu amărăciune că tânăra generație suferă de lipsa mândriei naționale, din cauza lipsei de informare ori a relativizării valorilor și resurselor talentate ale poporului român, prezumând un verdict sumbru în privința șanselor de supraviețuire a culturii românești, proiectul și-a propus, potrivit coordonatorului de activități culturale pentru coproducția româno-britanică „Octav”, Dna Cristina Popa, să contribuie la crearea unui amplu fenomen cultural-educativ, ce se identifică prin: promovarea cooperării între cultură și educație; cunoașterea și recunoașterea personalităților marcante ale culturii românești, implicate în acest film, precum și a tinerei generații de actori; dezvoltarea unei game variate de abilități și interese, precum și încurajarea creativității și exprimării artistice; dezvoltarea cunoașterii și cultivarea artistică în domeniul cinematografiei, la toate nivelele și formele de educație; dobândirea sentimentului de mândrie națională și promovarea identității culturale românești; încurajarea debutului artistic indiferent de vârstă, excelarea și susținerea mai departe a performanței.
Echipa creativă a proiectului cinematografic „Octav” acoperă toate dimensiunile culturale ale superlativului, etalând personalități marcante ale culturii românești: actorii Marcel Iureș (în rolul principal), Victor Rebengiuc și Lia Bugnar, compozitorul coloanei sonore, francezul de origine română Vladimir Cosma, regizorul Serge Ioan Celebidachi, fiul Maestrului Dirijor Sergiu Celibidache, ceea ce l-a și inspirat pe actorul protagonist să dea o culoare specială poveștii.
Așadar, împreună cu 60 de elevi de-ai noștri, am vizionat „Octav”… Un film profund, o poezie de film, un minunat prilej de a ne întoarce, împreună, fiecare în lumea lui, în copilăria lui și în căutarea păcii lui… Da, este un film despre pace – cu ceilalți, cu trecutul și, astfel, cu tine – în care un (suflet) nobil arde neobosit asemeni unui rug ce se ține aprins cu flacăra copilăriei, a sentimentului că aparține unui timp, unui loc și unei lumi cu care își permite încă să se dea în leagăn…
Un film ca un concert de pian sub o magnolie, într-o grădină luminată la apus, în care este nefiresc de liniște… Un film ca un onor dat unui general în penultima gară a trenului său de retragere…
Prințesa Ana este, metaforic, copilăria lui și metrul versului său de la senectute, cu care construiește – pe o structură din ramuri de copaci metamorfozați de penelul matern – un poem personal fără pretenții de epopee, dar cu efect de catharsis, în sufletul fiecărui privitor-cititor care înnoadă firul ales al vieții lui Octav cu lacrimile apărute timid în colțurile ochilor. O poveste despre părinți, despre dragostea vieții tale, despre prietenie și fidelitate, despre ceea ce te definește ca om…
Copiii și actorii consacrați își trădează genial rolurile până la identificare, colțul de rai ales potențează tot frumosul românesc creionat de scenariști, iar coloana sonoră semnată de compozitorul francez, cu sânge de român, îndrăgostit de muzica lui Debussy, înseninează orice conștiință, orice memorie…
Octav este o poezie de film, un om care se dă în leagăn cu timpul și, totodată, o oglindă a sufletelor serene!
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Consilier educativ
Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău