Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din municipiul Buzău a găzduit etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare Cultură și spiritualitate românească, la care au participat 160 de elevi provenind din mai multe școli și licee buzoiene. Dl prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, a mers în fiecare clasă, i-a încurajat pe elevi și i-a felicitat pentru dragostea lor arătată față de cele două discipline: Religie ortodoxă, respectiv Limba și literatura română. De asemenea, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și prin intermediul protoieriilor buzoiene, au fost oferite participanților daruri constând în cărți de rugăciuni și iconițe.

În județul Vrancea, același concurs s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din municipiul Focșani și a reunit 170 de elevi cu înclinații și interese deosebite pentru disciplinele vizate. De data aceasta, dna prof. Melania-Emanuela Pătrășcanu, inspectorul omolog din cadrul ISJ Vrancea, a împărțit darurile oferite de protoieriile vrâncene elevilor participanți.

Obiectivul fundamental al acestei competiții este centrat pe promovarea interdisciplinarității, prin identificarea arhetipului literaturii de inspirație sacră. Concurenții trebuie să probeze abilități de susținere a unei argumentări personale bazate pe studiu comparativ și pe exprimare culturală. Cei clasați pe primele locuri se califică la faza națională a olimpiadei, care va avea loc la Craiova, în perioada 15-19 mai 2024, pentru clasele V-VIII, și la Baia Mare, în perioada 22-26 mai 2024, pentru clasele IX-XII.

Participanții la faza națională vor beneficia de programul de excursii și tabere culturale, care a fost inițiat în anul 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, și vor fi premiați, alături de profesorii îndrumători, în cadrul unor ceremonii speciale, organizate de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Pr. cons. Dan Necula

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul