Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei Buzăului și Vrancei a organizat și în acest an mai multe activități filantropice, în contextul apropierii sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei.

În cadrul unei acțiuni de voluntariat derulate de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, au fost pregătite 700 de pachete cu produse specifice perioadei Crăciunului, destinate grupurilor de colindători care au poposit la Centrul Eparhial pentru a vesti Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

De asemenea, Cantina socială „Filantropia” a Centrului Eparhial a desfășurat vineri, 20 decembrie 2024, o acțiune de sprijinire a oamenilor nevoiași din municipiul Buzău.

Angajatele cantinei, sub coordonarea domnișoarei asistent social Mihaela Bunea, au pregătit pachete cu alimente tradiționale de Crăciun, precum și alte alimente de bază, necesare traiului zilnic, care au fost oferite unui număr de 145 de beneficiari, majoritatea persoane în vârstă, singure, cu venituri limitate.

Activitatea a fost realizată prin contribuția Centrului Eparhial și a celor 21 de parohii din municipiu, care asigură, prin intermediul Cantinei sociale „Filantropia”, hrană caldă la domiciliu, pe tot parcursul anului, de luni până vineri, persoanelor aflate în situații dificile.

Pr. cons. Ionuț Constantin

Sectorul Social-filantropic și misionar