În Duminica a 4-a după Rusalii, 6 iulie 2025, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, a avut loc ceremonia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv. Evenimentul a încununat un amplu program liturgic și cultural, dedicat sfântului originar din ținuturile Carpaților de Curbură.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un impresionant sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, între care s-a numărat și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Participarea Înaltpreasfinției Sale a avut o semnificație aparte, întrucât Sfântul Cuvios Dometie s-a născut în satul Mărculești din comuna buzoiană Bălănești, la 13 octombrie 1924. În anul 1945, a absolvit Seminarul Teologic din Buzău, ca șef de promoție, iar apoi a urmat cursurile Institutului Teologic din București. În perioada 1952-1957, a activat ca profesor și director de studii la școlile monahale ale mănăstirilor buzoiene Ciolanu, Rătești și Barbu.
Cuvântul de învățătură la Evanghelia Duminicii a 4‑a după Rusalii, intitulat „Credință mărturisitoare”, a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, Ierarhul a evocat viața Sfântului Dometie, misiunea sa duhovnicească în vremuri de cumpănă și puterea credinței, ilustrată prin faptele sale de milostenie.
Dintre ieromonahii, preoții și diaconii slujitori au făcut parte protos. Veniamin Anghel, stareț al Mănăstirii Ciolanu și exarh al așezămintelor monahale din județul Buzău, respectiv arhid. Daniel Dumitrică, secretar al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
La finalul Sfintei Liturghii s-a desfășurat ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, Tomosul Sinodal fiind citit de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a adresat mulțumiri ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți, felicitând, totodată, obștea de maici a mănăstirii situate pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaților Apuseni.