Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, credincioșii cu deficiențe de auz și vorbire din Buzău, însoțiți de preotul lor, Ionuț Mihalașcu, au efectuat duminică, 21 octombrie 2018, un pelerinaj în Parohia vrânceană Paltin. Evenimentul a fost organizat de Centrul de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, cu sprijinul părintelui paroh Petrică Lădaru.

În prima parte a zilei, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate. După slujbă, aceștia au vizitat Muzeul Etnografic Paltin, sub îndrumarea doamnei Drăguța Răduță, unde au putut admira frumoasele costume tradiționale, uneltele agricole și țesăturile specifice zonei. În continuare, ei au fost invitați la o agapă oferită de domnul Gheorghe Roman, un apropiat al Bisericii.

Ziua s-a încheiat la Căminul Cultural din satul Prahuda, unde copiii din Ansamblul folcloric „Păltinașii” al Școlii Paltin, coordonați de domnul director Ionel Tătaru și de doamna profesoară Mariana Lădaru, au prezentat un moment artistic de cântece și dansuri populare, spre bucuria pelerinilor buzoieni.