Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, joi, 3 aprilie 2025, Protoieria Râmnicu Sărat a organizat prima acțiune de donare de sânge din acest an. Activitatea a fost găzduită de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu Sărat și a reunit 147 de voluntari, clerici și mireni, care, animați de dragostea creștină și de dorința de a răspunde nevoilor celor bolnavi, au oferit aproximativ 60 de litri de sânge, aducând astfel o rază de speranță în viețile semenilor lor.

„Rămânând statornici în ascultarea față de îndemnurile Bisericii, credincioșii râmniceni s-au distins întotdeauna prin grija față de cei aflați în suferință, purtând în inimă nădejdea că Bunul Dumnezeu le va fi sprijin în toate încercările vieții”, a declarat pr. Cristian Asănache – protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat.

Aceasta este cea de-a treisprezecea acțiune umanitară derulată de Protoieria Râmnicu Sărat, în colaborare cu Primăria municipiului Râmnicu Sărat și Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, în cadrul Campaniei naționale a Patriarhiei Române Donează sânge, salvează o viață!.