În Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit biserica Parohiei Mocani din comuna buzoiană Murgești. După sfințirea lăcașului de cult, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de șapte preoți și diaconi. Ziua s-a încheiat cu binecuvântarea noului complex al Parohiei Mărgăritești.

Numeroși credincioși din satul Mocani, dar și din împrejurimi, au participat duminică, 29 octombrie 2023, cu multă bucurie în suflete, la slujba de târnosire a bisericii din localitate, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, după mai multe lucrări realizate în ultimii doi ani, care au vizat renovarea, înfrumusețarea și dotarea acesteia.

La primele ore ale dimineții, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a înconjurat lăcașul de închinare și l-a sfințit prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu aghiasmă, apoi a depus în piciorul Sfintei Mese din Altar un fragment din moaștele unor martiri, continuând cu celelalte momente ale slujbei.

Rânduiala de târnosire a bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. paroh Ioan-Constantin Baciu, pr. Cristinel Popa, de la Parohia Murgești, pr. Marian Orășanu, de la Parohia Mărgăritești, și pr. Silviu-Ioan Dobrotă, de la Parohia Racovițeni. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicală (Luca 8, 41-56), care ne relatează două minuni săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în orașul Capernaum: vindecarea femeii cu scurgere de sânge și învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii din cetatea respectivă.

În semn de recunoaștere a activității desfășurate până în prezent, părintele paroh Ioan-Constantin Baciu a primit rangul onorific de iconom stavrofor, iar mai mulți binefăcători au fost răsplătiți cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.

Tot în această zi, Arhiepiscopul Ciprian a binecuvântat noul complex al Parohiei Mărgăritești, care cuprinde o sală de mese cu bucătărie și o capelă mortuară. Edificiul a fost construit pe parcursul acestui an, prin implicarea părintelui paroh Marian Orășanu și cu sprijinul financiar al dlui Gheorghe Doloiu, fiu al satului, căruia Ierarhul i-a acordat Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” (clasa a II-a) cu cruce și insignă.