Preoții și credincioșii din Protoieria Buzău II au fost alături de persoanele vârstnice și de familiile nevoiașe, afectate de ninsorile și viscolul din zilele trecute, prin sprijinul acordat la deszăpezirea locuințelor și prin oferirea de alimente necesare traiului.
Astfel, preotul Petre Bălan, de la Parohia Rușețu II, a participat la deszăpezirea gospodăriilor unor bătrâni izolați în casele lor, oferindu-le pâine și apă minerală, precum și alte produse alimentare. De asemenea, preotul de la Parohia Câmpeni, Ștefan Clinciu, împreună cu sătenii și autoritățile locale, a ajutat la deszăpezirea drumului de acces la căminul de bătrâni din localitate, pentru ca beneficiarii acestui așezământ să poată fi aprovizionați cu alimente de bază.
Acțiuni similare au fost desfășurate și de alți preoți, precum Costică Burlacu (Parohia Lunca), Eduard Mihalcea (Parohia Florica), Romeo Beșliu (Parohia Mihăilești), Bogdan Frățilă (Parohia Glodeanu Sărat), Florian Voinea (Parohia Dulbanu) și Gheorghe Voinea (Parohia Amaru).