În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 1 februarie 2026, la Catedrala Unirii din municipiul Focșani, cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Izvorul Tămăduirii”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte zece clerici: pr. Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I; pr. paroh Ioan Ploscaru; pr. conslujitor Alexandru Savin; pr. Nicolae Popa, paroh al Parohiei Câmpineanca; pr. Ciprian Darie, paroh al Parohiei Jariștea I; pr. Daniel Teodorescu, paroh al Parohiei Vulturu de Sus; pr. Ovidiu Blăgan, paroh al Parohiei Râmniceni; arhid. Laurențiu Manea; diac. Anastasie Ion, inspector eparhial, și diac. Cristian Manolache.
În omilia adresată credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Duminica Vameșului și a Fariseului deschide perioada Triodului ca un timp de pregătire lăuntrică pentru întâmpinarea Sfintelor Paști, subliniind necesitatea pocăinței și a rugăciunii smerite. Pornind de la Evanghelia zilei (Luca 18, 10-14), Părintele Arhiepiscop Ciprian a evidențiat contrastul dintre autosuficiența fariseului, care își întemeiază rugăciunea pe propriile merite și pe disprețuirea aproapelui, și atitudinea vameșului, a cărui zdrobire a inimii îl așază sub lucrarea milei dumnezeiești. Rugăciunea autentică, a explicat Chiriarhul, izvorăște din conștiința propriei păcătoșenii, din credință statornică și din dorința de îndreptare, fiind temelia unei vieți duhovnicești adevărate.
Cântările liturgice au fost intonate de Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, dirijată de diac. Ionuț Drilia.













































