În seara zilei de miercuri, 14 august 2024, aproximativ 2.600 de clerici și credincioși din municipiul Râmnicu Sărat și împrejurimi au participat la tradiționala procesiune cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului pe străzile orașului.
Evenimentul a fost precedat de slujba Privegherii, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu – ctitorie brâncovenească. Ierarhul a oficiat Vecernia unită cu Litia, apoi Utrenia, în cadrul căreia s-au cântat cele trei stări ale Prohodului Maicii Domnului. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Soborul slujitorilor a fost format din: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Mădălin-Marius Alexe, consilier eparhial, pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. Gianin-Cristian Oprea, paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Râmnicu Sărat, pr. conslujitor Constantin Dobrotă, pr. Aurelian Dumitru, paroh al Parohiei Băile, pr. Marian Ion, slujitor la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” – Buzău, pr. Alin Mărgărit, paroh al Parohiei Boldu, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
Spre sfârșitul slujbei, preoții și credincioșii, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf pe următorul traseu: strada Pieței, bulevardul Digului, strada Mihai Eminescu, rondul din fața Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, Primăria Râmnicu Sărat, strada Principele Ferdinand, strada Primăverii, după care au revenit la biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
În anul 2002, Maica Domnului a fost proclamată oficial ocrotitoarea municipiului Râmnicu Sărat.