În perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2024, preoții din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au derulat în parohii Proiectul catehetic Pruncul Iisus, Vindecător și Mântuitor al lumii, inițiat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Eparhiei.

Întâlnirile catehetice au fost structurate pe săptămânile Postului Nașterii Domnului, cuprinzând activități destinate copiilor, adolescenților și tinerilor, precum: concurs literar, concurs de fotografie, atelier de pictură pe sticlă și globuri de sticlă, miniconcert de colinde etc. Au avut loc dezbateri pornind de la următoarele repere tematice: „Postul, așteptare pentru intrarea în Împărăția cerească”; „Sfântul Andrei – Ocrotitorul Național”; „Moșul cel Milostiv – modelul dăruirii”; „Ierarhul Spiridon – Sfântul de oameni iubitor”; „Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului”.

Proiectul catehetic eparhial a fost implementat în 178 de parohii și a avut un număr de 3.108 beneficiari, după cum urmează: Protoieria Buzău I – 17 parohii (295 de beneficiari); Protoieria Buzău II – 39 de parohii (760 de beneficiari); Protoieria Pătârlagele – 32 de parohii (610 beneficiari); Protoieria Râmnicu Sărat – 33 de parohii (470 de beneficiari); Protoieria Focșani I – 9 parohii (206 beneficiari); Protoieria Focșani II – 20 de parohii (391 de beneficiari); Protoieria Panciu – 28 de parohii (376 de beneficiari).

Colaborarea eficientă dintre preoții care au desfășurat acest proiect, profesorii de Religie sau de alte discipline (Arte plastice, Muzică, Limba română), învățători, teologi și alți voluntari a avut ca efect receptivitatea și implicarea tinerilor creștini, de la an la an tot mai conștienți de importanța trăirii autentice și depline a bucuriei Nașterii Domnului.

Proiectul Pruncul Iisus, Vindecător și Mântuitor al lumii a fost finalizat cu succes, prin îndeplinirea obiectivului general de formare religioasă și comunitară a copiilor și adolescenților din parohiile Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Insp. Valentin Iancu

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul