Sala de spectacole a Consiliului Judeţean Buzău a găzduit, duminică seară, 13 decembrie 2015, recitalul vocal-instrumental Vechi cântece de stea valahe. Pe scenă au urcat formaţii corale de la două dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ buzoiene: Corul Bizantin al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“, Corul Vlaho-Bizantin şi Orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian“ din Buzău.
După ce toate corurile au interpretat imnul de stat al României, Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“ al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a deschis concertul, prin susţinerea unui program de colinde.
Alături de buzoienii veniţi în număr foarte mare la acest eveniment, a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
„Avem datoria de conştiinţă, în faţa înaintaşilor, să păstrăm nealterată credinţa strămoşească şi, totodată, fiinţa naţională. La aceasta ne ajută, negreşit, şi astfel de manifestări culturale, artistice, care ne aduc aminte şi ne propun ca, măcar pentru câteva minute sau poate mai mult, să medităm şi să ne străduim să facem şi noi ceva, pentru a transmite moştenirea primită, copiilor şi nepoţilor noştri. La nici un alt popor ortodox nu există atâta bogăţie de colinde, prin intermediul cărora strămoşii noştri – poate neştiutori de carte, dar inspiraţi de Dumnezeu – au găsit forma cea mai concretă şi uşoară de a-şi păstra credinţa nealterată. Toate aceste colinde concentrează o teologie adâncă despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie“, a spus Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
În cadrul spectacolului, elevii seminarişti au mai recitat poezii şi au jucat un fragment din piesa de teatru „Irozii“.