Duminică, 22 septembrie 2024, în toate parohiile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a avut loc o colectă în bani destinată ajutorării persoanelor afectate de inundațiile masive din județele Galați și Vaslui, de la mijlocul acestei luni.
În urma citirii de către slujitorii Sfintelor Altare a Apelului la rugăciune și solidaritate creștină adresat de Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, s-au înregistrat următoarele sume strânse din unitățile administrative bisericești ale Eparhiei: Protoieria Buzău I – 92.800 lei, Protoieria Buzău II – 105.487 lei, Protoieria Pătârlagele – 78.280 lei, Protoieria Râmnicu Sărat – 111.575 lei, Protoieria Focșani I – 194.331 lei, Protoieria Focșani II – 138.002 lei, Protoieria Panciu – 181.358 lei, Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău – 5.355 lei, respectiv Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău – 1.812 lei. Acestui total de 909.000 lei i s-a adăugat și contribuția directă a Centrului Eparhial Buzău, în cuantum de 91.000 lei, așa încât colecta a ajuns la valoarea totală de 1.000.000 lei.
Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în ședința sa de lucru din data de 27 septembrie 2024, a hotărât ca întreaga sumă colectată să fie virată către Arhiepiscopia Dunării de Jos și Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, cu scopul de a fi folosită pentru ajutorarea celor afectați de calamitate cu produse de primă necesitate, dar și cu materialele necesare reconstruirii gospodăriilor.
De asemenea, alte parohii buzoiene și vrâncene, prin inițiativele proprii, au ținut să sprijine în mod direct pe frații lor de dincolo de Siret, în special cu materiale de construcții, efectuând mai multe astfel de transporturi umanitare.
Foto: Ziarul Lumina