În Duminica a 2-a după Paşti, cunoscută şi sub denumirea de „Duminica Tomei“, biserica Parohiei „Sfântul Apostol Toma“ din Râmnicu Sărat a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.
La slujbă au participat autorităţi locale şi un număr impresionant de credincioşi din parohie şi din zonele învecinate.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie responsabili faţă de adevărurile de credinţă ale Bisericii, pe care trebuie să le transmită copiilor şi tinerilor.
„Să reţinem din semnificaţia acestei duminici cât de importantă este pentru viaţa noastră spirituală adevărata credinţă, credinţa dreaptă, apoi, manifestarea noastră în Biserică şi, în general, în societate, pe baza acestei credinţe, aşa cum ne-a descoperit-o nouă Hristos şi au propovăduit-o Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor. Să înţelegem cu toţii că în Biserica lui Hristos fiecare îşi are locul lui, nimeni nu este de prisos, nimeni nu este neînsemnat, fiecare îndeplineşte un rol important pe treapta pe care se află şi împreună arătăm că suntem un trup. Să puneţi la inimă, iubiţi credincioşi, tot ceea ce auziţi în Sfânta Evanghelie, apoi, cuvântul de învăţătură pe care vi-l adresează preoţii şi să vă străduiţi să rămâneţi statornici în dreapta credinţă, pentru că vremurile vor fi din ce în ce mai grele. Străduiţi-vă să împărtăşiţi copiilor dumneavoastră ce aveţi mai sfânt, valorile credinţei, ca să vă puteţi bucura la bătrâneţe că aveţi copii sănătoşi, deplini, din punct de vedere fizic, psihic şi, mai ales, duhovnicesc“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Parohia „Sfântul Apostol Toma“ din municipiul Râmnicu Sărat a fost înfiinţată după anul 1989. Locaşul de cult a fost ridicat în perioada 1998-2001, fiind târnosit pe 20 octombrie 2001. În toamna anului 2003, s-au început lucrările de pictură, în tehnica ,,frescă“, stil tradiţional bizantin, şi au fost finalizate în primăvara anului 2004, de către preotul pictor Petre Braşoveanu, împreună cu echipa sa de ucenici. Sfinţirea picturii a avut loc în data de 23 mai 2004.