Cu prilejul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la Domnul a marelui om de cultură, academicianul Simion Mehedinți, pe 14 decembrie 2019, și în contextul omagierii, anul acesta, în Biserica Ortodoxă Română, a satului românesc, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat evenimentul cultural intitulat „Satul, izvor de viață”, la Soveja, acolo unde savantul este înmormântat lângă altarul fostei mănăstiri, în prezent biserica „Nașterea Domnului”.
Evenimentul a cuprins săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei Parastasului, trei comunicări și trei momente artistice, fiind desfășurat în parteneriat cu Asociația Personalului Didactic „Simion Mehedinți”, Societatea de Geografie – filiala Vrancea, Platforma civică apolitică „Împreună”, Fundația Cultural-Științifică „Simion Mehedinți-Miorița”, Școala Gimnazială „Simion Mehedinți” din Soveja și Asociația Elevilor din județul Vrancea.
Slujba de pomenire a fost oficiată de către delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Pr. Cons. Ioan Vuță, într-un sobor de preoți alcătuit din: Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Pr. Cristinel Popa – protoiereu al Protopopiatului Panciu, Pr. Gheorghe Nechifor și Pr. Aurel Rusu din Soveja, precum și alți preoți din satele învecinate.
În continuare, au fost prezentate următoarele comunicări științifice: „Un neam, un suflet. Concepția lui Simion Mehedinți despre neam” (Ana Săcrieru – președintele Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei); „Simion Mehedinți și școala românească” (Prof. Dr. Costică Neagu – președintele Asociației Personalului Didactic „Simion Mehedinți”); „Satul, unitatea de măsură a neamului românesc” (Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea).
Președintele Asociației Femeilor Ortodoxe a subliniat că, pentru Simion Mehedinți, comuniunea era condiția esențială de a fi a unei comunități, tocmai prin aceasta fiind indestructibil satul arhaic românesc, existent anterior experimentului social și antropologic aplicat de comunism în România. Savantul mai afirma că, pentru a înțelege și judeca neamul românesc, îți trebuie „o sinceră dorință de a înțelege”, „o sfântă spaimă de neadevăr”, dar și o „trăire împreună”. Altfel, este o „grozavă îndrăzneală” a vorbi despre neamul tău, a-i evidenția defectele, pentru că, vorba cronicarului, „nu-i șagă a scrie ocară veșnică unui neam”.
Profesorul Costică Neagu a făcut descrierea detaliată a lucrării savantului, „Altă creștere. Școala muncii”, proaspăt apărută, urmare eforturilor Asociației Personalului Didactic „Simion Mehedinți”, care a și lansat proiectul cultural „Renașterea spiritului vrâncean”, cu scopul de a dota fiecare bibliotecă și fiecare școală din Vrancea cu lucrările fundamentale ale savantului.
Părintele Gheorghe Holbea a evidențiat apropierea constantă a academicianului de satul românesc, pe care îl vedea ca unitate de măsură a neamului românesc.
Comunicările au fost urmate de trei momente artistice, oferite de Școala Gimnazială „Simion Mehedinți” din Soveja, Asociația Elevilor din județul Vrancea și Ansamblul de cântece și dansuri populare „Nunta sovejană”, care au primit daruri din partea Asociației Femeilor Ortodoxe, constând în cărți, dulciuri și fructe.
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei realizează aceste activități în lumina scopului statutar de sprijinire a renașterii spirituale a societăți românești.