Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Focșani a găzduit în ziua de luni, 26 mai 2025, un eveniment special dedicat cinstirii eroilor neamului românesc, intitulat Scrisori pentru eroi. Activitatea a fost realizată în cadrul unui parteneriat între parohie și două instituții de învățământ din Focșani: Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” și Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”.

Programul a debutat cu un cuvânt de învățătură rostit în biserica parohială de părintele Răzvan Dănilă, care a vorbit cu emoție despre semnificația sărbătorii „Înălțarea Domnului” – zi în care Biserica Ortodoxă Română comemorează eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea credinței, a neamului și a patriei.

În sala destinată activităților educativ-misionare ale parohiei, elevii participanți au vizionat apoi un documentar despre eroii din cele două războaie mondiale, intrând astfel în contact direct cu mărturii cutremurătoare despre curajul, sacrificiul și dragostea de țară ale celor care au pus mai presus de sine libertatea și viitorul României. Momentul culminant al activității l-a constituit alcătuirea unor scrisori de mulțumire adresate eroilor neamului. Prin cuvinte sincere și pline de recunoștință, copiii și-au exprimat admirația față de cei care, de-a lungul istoriei, au apărat cu prețul vieții idealurile naționale.

Gazdele și-au primit oaspeții cu daruri și multă dragoste duhovnicească, oferind nu doar un prilej de învățare, ci și un model viu de trăire creștină și responsabilitate civică.

Proiectul Scrisori pentru eroi reprezintă un exemplu de colaborare rodnică între Biserică și Școală, unindu-i pe tineri în jurul valorilor comune: credință, patriotism, respect și recunoștință. Activitatea cu caracter educațional și duhovnicesc, inițiată de Parohia „Sfântul Apostol Andrei”, în colaborare cu cele două prestigioase instituții de învățământ din municipiul Focșani, va continua și în zilele următoare cu alte evenimente dedicate cinstirii eroilor.

Prof. Andra Cătălina Bîrsan

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani