Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și-a cinstit miercuri, 30 ianuarie 2019, ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Aflată și ea sub oblăduirea celor trei mari corifei ai Ortodoxiei, Catedrala Arhiepiscopală din municipiu a găzduit sărbătorirea hramului.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri și inspectori eparhiali, precum și actuali și foști profesori ai instituției de învățământ teologic. La final, s-a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru ctitorii Catedralei Arhiepiscopale, profesorii și elevii Seminarului buzoian, trecuți la cele veșnice.
În cuvântul său, Chiriarhul locului i-a îndemnat pe toți cei prezenți – credincioși și elevi seminariști – să urmeze modelul Sfinților Trei Ierarhi în ceea ce privește trăirea și propovăduirea credinței ortodoxe.
„Au fost călăuze duhovnicești și teologice pentru toate generațiile de ierarhi care au slujit Biserica de-a lungul timpului și la toate popoarele. Să avem mintea ațintită în primul rând spre Marele Arhiereu, Hristos, și apoi spre arhiereii văzuți, care au responsabilitatea de a lupta pentru păstrarea și propovăduirea dreptei credințe și de a priveghea în rugăciune, astfel încât turma cea cuvântătoare a lui Dumnezeu să trăiască în comuniune de credință și iubire. Să luăm aminte la faptul că ei s-au luptat toată viața, prin cuvânt și faptă, ca să păstreze dreapta credință, așa cum a fost ea împărtășită Apostolilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, pe care noi trebuie să o prețuim și să o transmitem neștirbită copiilor și nepoților noștri”, a subliniat Arhiepiscopul Ciprian.
Potrivit tradiției, un elev seminarist din clasa a XII-a a predicat despre viața, lucrarea și opera Sfinților Trei Ierarhi.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un program de cântece religioase și patriotice, susținut de Corul „Credo in Deo” și Corul Bizantin ale Seminarului Teologic din Buzău. Momentele muzicale au fost presărate cu momente de poezie din creația lui Mihai Eminescu, Demostene Andronescu, Alfred Moșoiu, Cătălin Artene (elev în clasa a XI-a) și Teodor Însurățelu (absolvent al Seminarului buzoian).