Luni, 30 ianuarie 2017, Catedrala arhiepiscopală Înălţarea Domnului şi Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău şi-au cinstit ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Elevii seminarişti și numeroși credincioși buzoieni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte consilieri eparhiali, actuali şi foşti profesori ai cunoscutei şcoli teologice. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi seminariști şi de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei arhiepiscopale.
Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat că Sfinții Trei Ierarhi sunt modele demne de urmat pentru slujitorii sfintelor altare, dar și pentru credincioși.
„Cei trei sfinți ierarhi din veacul al IV-lea s-au remarcat ca apărători ai dreptei credințe, buni organizatori ai Bisericii, în condiții foarte vitrege, mari păstori de suflete, misionari iscusiți și buni liturghisitori. De altfel, Sfânta Liturghie pe care am săvârșit-o, astăzi, aparține unuia dintre ei, respectiv, Sfântului Ioan Gură de Aur. Desigur, știm că și Sfântul Vasile cel Mare – întemeietorul cunoscutului așezământ social «Vasiliada» – este autorul unei Liturghii, care se săvârșește de zece ori pe an. Cât îl privește pe Sfântul Grigorie Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu, cine se poate ridica la înălțimea gândirii sale teologice și duhovnicești?
Cercetându-le viața, reținem că Sfinții Trei Ierarhi constituie, deopotrivă, modele pentru ierarhi și preoți, dar și pentru frățiile voastre, dreptcredincioșii creștini. Ei s-au dedicat slujirii preoțești, cu întreaga lor ființă, în pofida slăbiciunilor omenești și a pericolelor de tot felul. Sfinții Grigorie și Ioan chiar au fugit, la un moment dat, de preoție. Cel care l-a convins pe Grigorie să accepte această înaltă slujire a fost Sfântul Vasile, care i-a argumentat faptul că, înaintea lui Dumnezeu, toți suntem nevrednici; nimeni nu este capabil de atâta curăție sufletească, încât să merite a-L sluji pe Cel Preaînalt. Însă, așa a hotărât Arhiereul veșnic Hristos, să încredințeze o astfel de misiune sfântă oamenilor muritori, și nu îngerilor. Cu toate acestea, este de la sine înțeles că nu oricine își poate asuma slujirea preoțească, ci numai aceia care simt, în adâncul sufletului, vocație pentru ea. Cel cu inimă curată și dorința fermă de a-și jertfi viața pentru Hristos și Evanghelie primește har peste har, în toată lucrarea cea bună, săvârșită spre folosul sufletesc al credincioșilor“, a subliniat Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților.
Aşa cum este tradiţia, un elev din clasa a XII-a, de la Seminarul buzoian, a predicat despre viaţa și activitatea Sfinţilor Trei Ierarhi.
La finalul Sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii catedralei, precum şi pentru profesorii şi absolvenţii instituţiei de învăţământ teologic, trecuţi la cele veşnice.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un frumos program de poezii şi cântări religioase și patriotice, susţinut de Corala Bărbătească Ortodoxă Credo in Deo (dirijată de Arhid. Prof. Gianin-Cristian Oprea) și de Corul Bizantin (dirijat de Arhid. Prof. Constantin Stoica) ale Seminarului Teologic din Buzău. De asemenea, elevii seminariști din clasa a XI-a au pus în scenă piesa de teatru Sfântul Spiridon la primul sinod ecumenic.