Aula brâncovenească a Palatului arhiepiscopal din Buzău a fost sfinţită, în urma lucrărilor de renovare şi înfrumuseţare efectuate anul acesta. Slujba a fost oficiată, sâmbătă seară, 10 octombrie 2015, după concertul Corului Vlaho-Bizantin al Eparhiei, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor administraţiei eparhiale, dar şi a celor care au fost implicaţi în restaurarea edificiului.
„Consider că a fost un demers necesar şi ne va fi foarte utilă această sală. Dincolo de organizarea de simpozioane, aici ne vom putea întâlni cu toţi preoţii din Eparhie, pe protoierii, atât în cadrul conferinţelor de primăvară sau de toamnă, cât şi cu alte prilejuri. Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături şi sunt copleşit de bucurie că avem o sală brâncovenească, într-un palat brâncovenesc cum puţine există în ţara noastră“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.
„În timp de prigoană comunistă, Dumnezeu l-a trimis pe episcopul Antonie aici, ca să descopere, între altele, această clădire brâncovenească. Cel ce vă vorbeşte era smerit diacon şi a fost martor ocular al acestei descoperiri. Datorită acesteia, s-a născut, apoi, o sală soră în complexul brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus“. În urma experienţei dobândite la Buzău, „mitropolitul Antonie a refăcut, la Sâmbăta de Sus, cetatea şi celelalte amprente brâncoveneşti“, a afirmat Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Aula brâncovenească de la subsolul Palatului arhiepiscopal din Buzău a fost consolidată, restaurată şi transformată în sală de recepţie, după planurile mitropolitului Antonie Plămădeală. Este împodobită cu scene biblice şi chipuri de ierarhi, precum şi cu evenimente importante din istoria Eparhiei.