Pictura bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul vrâncean Adjud a fost sfințită duminică, 20 octombrie 2024, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Veșmântul iconografic al sfântului lăcaș a fost realizat între anii 2019-2023, de către pictorul Lucian Oprea din Focșani, prin strădania preotului paroh Nicolae Strat, cu sprijinul enoriașilor și al autorităților locale.
Eforturile credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Adjud de a-și împodobi lăcașul de cult cu pictură în tehnica frescă au fost încununate prin slujba de sfințire oficiată de Părintele Arhiepiscop Ciprian. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit apoi Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
În soborul de clerici s-au aflat: pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, pr. paroh Nicolae Strat, pr. Ionel Dumitriu, paroh al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Adjud, pr. Vasile Strat, paroh al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Roman, pr. Gheorghe Mușat, paroh al Parohiei Homocea I, pr. Vasile Pralea, paroh al Parohiei „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie” din Adjud, pr. Valerică Ionașcu, paroh al Parohiei Ruginești I, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, arhid. Laurențiu Manea și diac. Alexandru Savin.
Omilia referitoare la textul evanghelic al Duminicii a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor – Luca 8, 26-39) a fost rostită de Ierarhul locului, care a explicat că, pentru a rezista în fața ispitelor venite de la vrăjmașul diavol și a nu-i permite acestuia să pună stăpânire asupra noastră, trebuie să ne înarmăm sufletele cu armele duhovnicești, precum postul, rugăciunea, gândul la Dumnezeu și Sfânta Cruce.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Teodor Mafteiu, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.
Ridicată în perioada 2000-2014, biserica a fost târnosită în data de 6 iulie 2014, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, primind al doilea hram: „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei”.