La sfârșitul săptămânii trecute, Parohia Scorțoasa din Protoieria Pătârlagele a fost gazda activității „Siguranța începe cu noi!”, un eveniment care a adus mai aproape de copii și de membrii comunității informații esențiale despre siguranța rutieră, prevenție și comportamentul responsabil în spațiul public.
În cadrul întâlnirii, copiii au avut parte de o experiență educativă deosebită, în care învățarea s-a îmbinat cu jocul și descoperirea. Prin activități interactive dedicate regulilor de circulație, cei mici au învățat, într-un mod accesibil, cum să fie pietoni prudenți și cum să adopte comportamente corecte pentru propria siguranță, dar și a celor din jur.
Un moment aparte l-a constituit interacțiunea cu „Laboratorul pe roți”, spațiu în care copiii au putut descoperi îndeaproape elemente specifice muncii de polițist. Curiozitatea, entuziasmul și numeroasele întrebări ale celor mici au transformat întâlnirea într-o adevărată lecție practică, în care informațiile au prins viață prin experiență directă. Totodată, evenimentul a fost completat de momente de dialog adresate întregii comunități, cu accent pe importanța prevenției.
O atenție specială a fost acordată persoanelor vârstnice, cărora reprezentanții Poliției le-au oferit recomandări privind prevenirea situațiilor de risc și recunoașterea posibilelor forme de înșelăciune sau abuz. Discuțiile purtate au urmărit transmiterea unor repere concrete pentru a se proteja și pentru a solicita sprijin la nevoie. Astfel, mesajul prevenției a ajuns la toate generațiile, subliniind necesitatea grijii și a responsabilității față de cei mai vulnerabili membri ai societății.
Prin caracterul său interactiv și prin apropierea dintre oamenii legii, copii și vârstnici, evenimentul a demonstrat că educația pentru siguranță se poate realiza într-un mod prietenos și adaptat nevoilor tuturor.
Întâlnirea a reprezentat o oportunitate de cooperare între Biserică, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău și comunitatea locală, evidențiind rolul educației prin experiență directă și impactul benefic al acestor inițiative comune.
Pr. Ovidiu Alexandru Băbuș
Parohia Scorțoasa
Protoieria Pătârlagele




















