Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

În ultimii anii, indiferent de anotimp, anumite zone din ţara noastră au fost lovite de diferite calamităţi naturale, care au cauzat pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale. Inundaţiile de acum câteva zile, din sud-vestul ţării, potrivit bilanţului oficial, au afectat 185 de localităţi din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, peste 1180 de persoane au fost evacuate, 4 persoane sunt dispărute, o persoană a murit, aproape 100 de locuinţe au fost distruse, peste 2000 de case sunt inundate, iar peste 3500 de anexe gospodăreşti au fost avariate sau distruse.

Văzând această realitate cumplită pe care o traversează fraţii noştri din Oltenia, pe de o parte, ni se umple inima de durere, iar pe de altă parte, de nădejdea că orice necaz şi încercare reprezintă „cea mai mare dovadă că iubitorul de oameni Dumnezeu ne poartă de grijă. El îngăduie să se îngrămădească necazurile pe capetele noastre; dar când s-au îngrămădit mai multe, atunci împrăştie furtuna, face vreme bună şi schimbă lucrurile cu totul, arătându-ne marea Lui putere”.[1]

Dreptmăritori creştini,

Iubirea faţă de semeni, pe care Mântuitorul Hristos o aşteaptă de la noi toţi, ne îndeamnă să fim solidari cu cei aflaţi, în aceste zile, în suferinţe şi necazuri. Ştim că vă confruntaţi şi dumneavoastră cu multe neajunsuri şi greutăţi; totodată, suntem conştienţi de faptul că am apelat la ajutorul frăţiilor voastre, poate de prea multe ori, obosindu-vă cu astfel de solicitări. Dar, necazurile care s-au abătut asupra fraţilor noştri din Oltenia ne obligă să îndrăznim a face din nou apel la iubirea creştină a dreptcredincioşilor din Eparhia noastră, care se cere a fi concretizată în fapta de milostenie. De aceea, vă îndemnăm să fiţi alături, şi de această dată, de cei aflaţi în suferinţă, oferind, după putinţă, ajutorul dumneavoastră în bani pentru familiile sinistrate din Oltenia.

Vă informăm, pe această cale, că, în perioada 3 – 15 august, în întreaga Patriarhie Română, la îndemnul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se desfăşoară colecte[2]pentru ajutorarea celor grav afectaţi de revărsarea apelor.

Mulţumindu-vă pentru generozitatea pe care aţi manifestat-o întotdeauna pentru ajutorarea semenilor şi dorindu-vă ca postul în care ne aflăm să fie bogat în săvârşirea faptelor bune, ne rugăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria să vă acopere de tot răul cu cinstitul său acoperământ, pentru a vă bucura duhovniceşte de praznicul mutării ei cu trupul la cer. Amin!

 

C i p r i a n

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei



[1] Drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Anestis, 2008, p. 394.

[2] În vederea bunei organizări şi desfăşurări a acestei colecte, se va aplica procedura de organizare a Colectei Fondului Central Misionar.