În cadrul proiectului Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, intitulat Școala din pridvor, a fost deschis, zilele trecute, un nou atelier de istorie pentru copii, prin strădania și dăruirea doamnei preotese Dragu Stănica.
Într-un mod interactiv, aplicând cele mai noi metode de educație outdoor, atelierul a fost foarte bine primit de copiii participanți, cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani. Cunoștințele de istorie împletite cu jocurile, activitatea practică și implicarea copiilor au făcut din atelier o experiență de neuitat pentru aceștia. „Dacă am conștientiza nevoile reale ale copiilor noștri și direcția spre care se îndreaptă învățământul românesc, mai ales în aceste vremuri, am înțelege că «Școala din pridvor» este o alegere nu numai pentru un plus de cunoaștere, ci și pentru zidirea lor sufletească”, a spus doamna preoteasă Dragu Stănica.
Un alt atelier de istorie pentru copii a avut loc în același timp, în deplasare, în Munții Vrancei, tema acestuia fiind Cronici, cronicari și hrisoave vechi românești. Cu această ocazie, micii participanți au putut afla despre importanța consemnărilor istorice, a redactării cu acuratețe a unui text, a folosirii fără echivoc a mesajelor, precum și necesitatea studierii izvoarelor istorice, adică acelea care ne oferă tot ceea ce știm astăzi despre trecutul nostru.
„Copiii au drept repere pe acelea ale lumii în care trăiesc. Lumea lor interioară va fi goală de sensuri și pustiită de valori dacă mintea lor nu se adapă de la izvoarele pline de sensuri ale adevăratelor valori care dintotdeauna au construit oameni. De aceea, numai dacă facem efortul constant de a le deschide drumul către marile și adevăratele provocări intelectuale care construiesc un om, numai atunci lumea lor va fi plină, bogată, iar autenticele repere vor fi acelea care le vor străjui luminat drumul, indiferent ce timp ar ajunge să trăiască. Istoria românilor este fascinantă atât sub aspectul marilor oameni care au făcut-o, cât și sub aspectul atitudinilor pe care poporul nostru le-a avut în fața celor mai întunecate ori greu de înțeles încercări ale veacurilor care au trecut. Cronicarul spunea despre acele veacuri: «iară noi privim cumplite vremi și cumpăna mare a pământului nostru și nouă» (Miron Costin, Voroavă către cititor).
Așadar, noi avem datoria sfântă să nu uităm acele vremuri nu doar din respect pentru durerile sau reușitele acelor români, ci și pentru că ele sunt vii în ființa noastră românească, asigurându-i seva fără de care ea s-ar stinge, iar această stingere la nivel personal reprezintă tocmai pustiirea interioară a românului care nu își mai recunoaște sieși nicio valoare. Generației noastre îi revine această misiune: în fața tăvălugului ideologic al războiului cultural pe care azi îl trăim deplin, să asigurăm continuitatea, să nu lăsăm ca, prin rașchetarea intelectuală a unei generații, jertfa de sânge a înaintașilor să fi fost de prisos”, a afirmat doamna Ana Săcrieru – președinta Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.