Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, i-a vizitat duminică, 3 mai 2026, pe credincioșii Parohiei Caragele din comuna buzoiană Luciu. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, aflată sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Soborul slujitorilor a fost alcătuit din șapte clerici: părintele Petrică-Gabriel Roșu, protoiereu al Protoieriei Buzău II; părintele paroh Florin Niculiță; părintele Ioan Hrițcu, paroh al Parohiei Rușețu I; părintele Ioan Săsăreanu, preot îmbisericit pe seama Parohiei Bumbăcari din Capitală; părintele pensionar Constantin Dragu; diac. Anastasie Ion, inspector eparhial; diac. Cristian Manolache.
În predica din Duminica a 4-a după Paști, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a explicat învățăturile cuprinse în pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5, 1-15), subliniind strânsa legătură care există, în cele mai multe cazuri, între boala trupească și păcat. Părintele Arhiepiscop Ciprian a evidențiat virtuțile celui suferind – credința, nădejdea și răbdarea neclintită de-a lungul celor 38 de ani de așteptare a vindecării –, arătând că Biserica reprezintă noua Vitezda, unde Hristos Domnul dăruiește neîncetat harul Său tămăduitor. În acest context, Arhipăstorul locului s-a adresat în mod special tinerilor, pe care i-a îndemnat să cultive o viață responsabilă și să vegheze asupra sănătății lor deopotrivă sufletești și trupești, prin evitarea păcatului și trăirea în comuniune cu Dumnezeu.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Stelian Moldoveanu, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.
În semn de apreciere pentru întreaga lucrare pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată în această comunitate, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian i-a acordat preotului Ioan Săsăreanu, fost paroh la Caragele în perioada 1982-1986, Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă și o icoană.







































