Proiectul Dar din dar se face rai, organizat de Centrul de zi Dănuț al Parohiei vrâncene Broșteni I – Pitulușa, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Elena Doamna Focșani și Școala Gimnazială Sascut Bacău, continuă și în anul 2017, printr-o serie de acțiuni voluntare, desfășurate la nivelul comunității. Primul obiectiv a fost atins, în zilele de 10 și 11 ianuarie 2017, prin deplasarea unui grup de tineri la casele bătrânilor bolnavi și neputincioși din localitate, care nu s-au mai putut deplasa, pentru a-și procura cele necesare traiului, din cauza temperaturilor foarte scăzute și a poleiului. Astfel, beneficiari și voluntari ai Centrului au făcut mai multe pachete, conținând alimente de bază, și le-au împărțit persoanelor vârstnice, care locuiesc în zonele izolate ale parohiei.
La finalul acțiunii, voluntarii au făcut un popas și la o familie cu zece copii, pentru a le oferi pachete cu alimente și dulciuri. Familia respectivă locuiește într-o casă achiziționată, renovată și utilată complet de Parohia Broșteni I – Pitulușa, cu ajutorul mai multor sponsori: Vasile Bordea, Ion Săcăleanu și Corina Condruț.
Proiectul Dar din dar se face rai face parte din Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC), inițiată Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, care urmărește implicarea tinerilor în activităţi de voluntariat, menite să dezvolte o serie de abilități și competențe: solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială.