În perioada 28-31 octombrie 2016, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) Vrancea a organizat Festivalul toamnei pentru elevi, aflat la prima ediție. Evenimentul s-a derulat cu sprijinul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Vrancea şi mai multe unităţi şcolare din judeţ. A fost cea mai mare activitate din Vrancea dedicată elevilor, care s-a realizat în baza parteneriatului școală – părinţi.

Festivalul a cuprins șase secțiuni: Creaţie literară (proză şi poezie), Fotografie, Desen, Creaţie vestimentară, Muzică (folclorică şi uşoară) și Teatru, la care s-au înscris 275 de elevi din întregul judeţ, coordonaţi de 56 de profesori. Secţiunile au fost jurizate separat, în funcţie de nivelul de şcolarizare – primar, gimnazial, liceal.

Luni, 31 octombrie, la Teatrul Municipal din Focşani, s-au desfăşurat concursurile de creaţie vestimentară, muzică şi teatru, iar la final a avut loc ceremonia de închidere a festivalului, în cadrul căreia au fost anunţate cele 81 de premii obţinute la toate secţiunile. Premiile constând în stilouri, cărţi şi caiete au fost dăruite copiilor cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Sursa foto: Diana Tăicuțu